11 reviews for Ana (Ediție specială)

1. 

   5 out of 5

   Jana Voiculescu (proprietar verificat) – august 16, 2021

   Draga Em, am simtit nevoia sa-ti scriu, desi cuvintele mele nu vor putea sa spuna ce am simtit, ce am trait, citindu-ti cartea, ”Ana”. Un nume atat de frumos si cu rezonanta istorica, Ana, simbolul sacrificiului pentru a infaptui ceva maret, Ana lui Manole, dar si ”Ana” ta! Nicicand nu mi s-au umezit ochii de la primele pagini ale unei carti, dar este reactia mea la toate povestirile cu si despre bunici. Si asta pentru ca bunicii au lipsit din copilaria mea, iar acesta este marele regret al vietii mele. Bunicii din partea mamei au lasat-o si pe ea o copila, cu 7 frati, asemenea lui Alexandru, iar bunicii din partea tatalui s-au stins si ei de boala, la vremea cand eram prea mica, amintirile mele cu ei fiind foarte vagi si putine.Am citit jumatate din carte fara sa o las din mana si as fi facut noaptea alba, dar nu voiam ca a doua si a treia zi sa nu mai am ce citi. Povestea de viata a Mariei si a Anei am simtit-o dureros si am trait-o si eu, empatizand cu ele, am plans cu lacrimi amare cum nu am mai facut-o nicicand citind o carte. Si asta, nu de putine ori! Am inchis cartea si am strans-o la piept asa cum as fi vrut sa le imbratisez pe Maria si Ana mai ales in momentele lor de singuratate, cand si-ar fi dorit sa fie imbratisate de bratele lui Sandor sau ale lui Alexandru. E dureros ce au trait bunicii si strabunicii tai, dar ce oameni de isprava!Ce oameni minunati! Viata satelor romanesti din inima Ardealului, la inceput de secol XX, nimeni nu a descris-o mai frumos ca tine! Ai scris o carte cu sufletul, o carte minunata pe care mi-as dori sa o vad ecranizata chiar daca, in mintea mea, randurile citite se desfasurau ca peliculele unui film. Vreau sa mai stii ca ”Ana” este de acum inainte cartea mea de suflet. Sincer iti spun, desi stiam cat de talentata esti, fiindca citisem ”Pasi”, nu ma asteptam la o asa de impresionanta poveste. O voi reciti cat de curand si am sa merg la Sava pentru a vedea cu ochii mei locurile in care au trait Maria, Ana si unde ai copilarit tu! O carte de asa valoare nu putea sa aiba decat o coperta cu minunata Ana a Iuliei! Va iubesc pe amandoua pentru frumusetile pe care le creati! Em, iti doresc multa sanatate ca sa poti sa scrii o noua carte de suflet.

2. 

   5 out of 5

   Dana Alistar (proprietar verificat) – august 16, 2021

   Se vede bine că lui Em rădăcinile din care își trage seva îi pornesc direct din suflet. Atâta dragoste de locurile din care au pornit străbunii ei, atâta pioșenie și respect în cuvintele ce curg molcom e rar de întâlnit.

   Și cum ar putea fi altfel când o leagă amintiri din viața binecuvântată a satului Sava, sat rupt din sânul lui Dumnezeu, sta pitit ca un cuib între dealurile împădurite ce-l împrejmuiau ca o cetate, cu pământ lutos în care prunii, perii și merii își agățau cu putere rădăcinile și din casa cu miros de gutui și icoane în care tihna și bucuria conviețuiau împreună.

   Te încălzești în lumina cuvintelor ei, iar ziua devine sărbătoare chiar de ți-a fost tristă sau înnorată. Cu atâta drag sunt descrise viețile Mariei și Anei, încât orice necaz prin care au trecut părea să fi rămas demult în urma lor și viața își urma cursul cu bune sau rele, acceptată exact așa cum le era lăsată.

   Neîmplinirile și greutățile schimbau oamenii și viețile lor deopotrivă. Maria lucra tăcută. Albastrul ochilor i se stinse brusc, se făcu cenușiu, iar râsul înstelat din privire muri.

   Legile nescrise ale satului, precum și gura lumii, au stins iubirea Mariei, condamnând-o la o existență ternă în care doar grija pentru copii și gospodărie o ajutau să își mai ducă traiul; din iubirea aceea luând ființă Ana, un copil bun și luminos, care și-a dus viața cu mândrie și chibzuință, în ciuda tuturor nedreptăților la care a fost supusă.

   Ana era răsărită-ntre fetele Savei, ca un mac într-un lan de margarete. Amestecul de ungur și de român înflorise gingaș în ea. Viața nu i-a fost ușoară, dar puterea iubirii sincere și adevărate a ajutat-o să treacă peste toate, ducând-o spre împlinire.

   Nu vreau să vă povestesc romanul ci doar să vă spun că atinge sufletul lăsând o urmă luminoasă care nu se va șterge prea curând.

   Desigur că privirea înstelată, voioșia, bunul simț și dragul de viață s-au împletit armonios și în persoana autoarei, căci altfel cum ar fi putut să le zugrăvească atât de bine?!?

   Finalul e ca o șoaptă-mulțumire, ca o binecuvântare pentru tot.

   Ana a fost bunica mea.

3. 

   5 out of 5

   Theodora Savuli (proprietar verificat) – octombrie 1, 2021

   Nu cred că am pățit vreodată, în cadrul vreunei lecturi, să sufăr atât de tare alături de personaje și să plâng într-atât de mult încât paginile să se umezească, iar pentru a continua povestea, să fiu nevoită să așez cartea pe calorifer. “Ana” a trezit în mine emoții, emoții puternice, ardelenești, istorice, melancolice, chiar nostalgice. Scumpa mea Em, ai avut perfectă dreptate. “Ana” e…altceva. E o explozie de cuvinte pe care le trăiești, sunt vii, iar când nu ești atent, te scot din valea fericirii și te aruncă în prăpastia disperării. Mă așteptam să citesc o versiune feminină a romanului “Ion”, iar asta mă neliniștea puțin (scrisul lui Liviu Rebreanu este mult prea prăfuit pentru gusturile mele adolescentine). Însă modul în care contemporanul și istoricul sunt împletite în felul în care sunt în “Ana”, îmi demonstrează contrariul. “Ana” nu se aseamănă cu “Ion”. “Ana” e actuală, e “trăibilă”, e nemaipomenită. “Ana” e…altceva.

4. 

   5 out of 5

   Tudor Sicomaș (proprietar verificat) – octombrie 1, 2021

   […] în fiecare seară am parcurs cu emoție și inimă strânsă unul dintre cele mai frumoase romane românești din tot ce am citit până acum – Ana, o adevărată capodoperă născută din experiențele reale trăite de ardelenii noștri dragi de-a lungul istoriei și așternută cu mare talent și delicatețe pe hârtie de Em Sava (pseudonimul Elei Mihu), o scriitoare ale cărei opere le voi urmări și citi cu mare atenție și bucurie de acum încolo.

   Ceea ce m-a impresionat și mai mult decât romanul în sine a fost modalitatea în care parcurgerea lui s-a împletit de minune cu frumusețea și magia concertelor din cadrul Festivalului „George Enescu” de la care soseam seara acasă, aspect ce m-a făcut să apreciez în plus creația aceasta autohtonă și plină de farmec a lui Em Sava despre care voi vorbi în cele ce urmează. Cred că nu întâmplător mi-a fost dat să trăiesc în paralel bucuria Anei și cea a muzicii clasice și enesciene, totodată, căci ambele lumi artistice pornesc cumva din același punct comun, și anume spiritualitatea puternică pe care o regăsim în frumusețe și simplitate. Atât romanul semnat de Em Sava, cât și operele marilor compozitori își trag seva, fiecare în parte, din pământurile în care s-au născut creatorii lor, iar acest lucru subliniază legătura puternică dintre om și locul din care provine, precum și influența indiscutabilă a rădăcinilor asupra realizărilor artistice ale celor care aleg acest drum.

   Spre a purcede la drum în acest univers atât de fascinant și dramatic pe care Em Sava îl propune cititorilor săi, trebuie să amintesc, în primul rând, de autenticitatea faptelor narate de autoare de-a lungul celor aproape 400 de pagini. Ne aflăm, așadar, la începutul secolului al XX-lea, atunci când conflagrațiile mondiale băteau la ușa istoriei și când Transilvania (locul unde se petrece toată acțiunea romanului) se afla încă sub tutela crudă a Imperiului Austro-Ungar. De altfel, toată această atmosferă este redată cu măiestrie de condeiul delicat al acestei noi doamne a literaturii române. Și nu exagerez deloc când afirm un asemenea lucru despre Em Sava, căci am descoperit în scriitura sa un melanj foarte interesant și deosebit de eleganță, rafinament al limbajului, împletite cu farmecul folosirii unor termeni fie arhaici, fie regionali, din zona satului Sava în care se desfășoară curgător întâmplările personajelor implicate.

   Sava, acest mic paradis aparent ocrotit de vicisitudinile vieții prin poziționarea sa și prin armonia vieții cotidiene a membrilor săi, indiferent de originile etnice ale lor. Sava, acest loc care, totodată, nu poate fi apărat de dramatismul, de tragicul istoriei care se întâmplă zilnic, fără ca vreo forță omenească să poată interveni. Și, nu în cele din urmă, Sava, localitatea în care au trăit strămoșii scriitoarei, unde femeile românce sunt modele de loialitate, sinceritate, iubire și forță interioară. Atenție! Nu vorbim de un roman feminist la modul deranjant, incisiv. Nicidecum! Ceea ce reușește cu brio autoarea este să se folosească de subtilitățile beletristicii pentru a prezenta o față poate mai puțin cunoscută a feminității românești autentice și istorice.

   Aș putea chiar să fac o paralelă între Ana și demersul cultural pe care l-a abordat regizorul Radu Afrim în spectacolul său, Pădurea spânzuraților, unde femeia româncă apare ca un simbol extrem de puternic, chiar covârșitor. Exact același sentiment l-am trăit și de-a lungul romanului de față, căci prin modalitatea de a scrie, Em Sava nu a făcut decât să mă ajute să-mi brodez în imagini cât se poate de vii, de colorate (sau de negre, depinde de situația descrisă) și de intense lumea satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, acel sat care este mai apoi târât fără voia sa și a locuitorilor săi într-un tumul de evenimente care mai de care mai dramatice – Primul Război Mondial, Dictatul de la Viena, Al Doilea Război Mondial. Toate aceste întâmplări care au marcat cursul istoriei acelei perioade au schimbat complet și fața Savei, lucru pe care romanciera îl surprinde foarte bine în capitolele cărții sale.

   Spuneam la început că un aspect foarte important al cărții lui Em Sava este autenticitatea faptelor și a personajelor. Într-adevăr, personajele principale ale romanului nu sunt alții decât cei care au format familia celei care astăzi semnează această capodoperă literară. Ana din titlu este însăși bunica autoarei, acest lucru fiind amintit atât prin capitolul de deschidere, cât și prin ultima frază, care stă precum un înger păzitor, la finalul cărții – „Ana a fost bunica mea”. Astfel, întreaga acțiune este plasată nu doar între cele două coperți fizice, ci se află și între aceste porți – cea de intrare, unde suntem introduși în roman prin intermediul poveștii narate chiar de bunică față de nepoată, și cea de ieșire reprezentată de propoziția menționată mai sus și care pare să aibă chiar o putere magică asupra cititorului, dar și asupra scriitoarei. De fapt, cred că pot afirma că Ana este o întâlnire între realitatea crudă și cruntă a istoriei și magia discretă a satului românesc de odinioară.

   Am putut regăsi în scriitura lui Em Sava puternice influențe din marile opere ale lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, dar și picături din sensibilitatea atât de sfâșietoare a lui Mihail Sebastian și chiar un anumit mister pe care l-am întrezărit la Hortensia Papadat Bengescu și George Călinescu. Așadar, cred că nu aș exagera când aș spune că prin romanul de față am descoperit o întrunire minunată a tuturor înaintașilor literari și a marilor stiluri scriitoricești, totul constituindu-se într-o operă de o tulburătoare și amețitoare frumusețe și originalitate. Cu mâna pe inimă pot afirma acum că am fost fericitul cititor și descoperitor ale unei scriitoare care nu doar că merită să rămână în istoria literaturii române prin talentul ei de a expune povești reale prin intermediul scrisului, dar trebuie să intre și în cărțile de școală ori de liceu, spre a da exemplu celor tineri și, de ce nu, celor care vor în viitor să aspire la statutul de creator literar.

   Cred cu adevărat că Ela Mihu (Em Sava) este deja o figură luminoasă a beletristicii românești contemporane și că numele ei poate sta cu ușurință alături de cei care au precedat-o și care au făcut din satul românesc și din țăranul român figuri covârșitoare în tabloul literaturii autohtone.

5. 

   5 out of 5

   Cristina Dinu (proprietar verificat) – martie 7, 2022

   Em Sava nimic n-am lucrat azi.
   La cafeaua de dimineață (dimineața mea 😁) am început cartea și nici n-am realizat când au trecut orele.
   Minunat stil ai de a scrie!
   O carte așa cum trebuie să fie o carte! Te atinge, te mișcă, te răscolește, iar la final lasă ceva în tine, o aromă, un gust, o imagine și chiar un sunet ce ți l-a creat imaginația în timp ce citeai, făcând încăperea să pară pustie și prea tăcută odată lectura terminată.
   M-am gândit că e o poveste de viață, dar nu m-am gândit că voi citi cu drag lucruri care mă făceau să-mi toc măselele.
   Întâmplări de care ne despart un pumn de ani, vremuri în care erai bătrân la 40 de ani, greutățile sătenilor și gura lumii care a distrus întotdeauna vieți. Războaiele și mârșăviile oamenilor. Durerile femeilor și chinul traiului de zi cu zi. Toate toate descrise pe un ton atât de dulce, de parcă ascultam povești de-ale bunicii la gura sobei.
   Am oftat alături de Ana cu aceeași incapacitate de a înțelege de ce ne învrăjbim din atâtea lucruri când la bază toți suntem doar oameni.
   Cartea ta m-a aruncat acolo, în lumea aia a satului din care am apucat să gust un pic. Acum că i-am închis coperțile mă întreb și mai intens cum putem rata să vedem că noi chiar trăim vremuri bogate? Nu ne despart milenii de copiii morți în primii ani de viață, de bolie banale care secerau prin oameni, de zilele care însemnau doar munca cruntă a pământului, de distrugerile făcute de război și veștile care se pierdeau pe drumul poștașilor, de bătrânii satului care adesea închideau ochii pe la 50 de ani. Nu ne despart milenii ci doar câțiva zeci de ani și deja am uitat cum era… Ne credem nemuritori… Nimic nu ne mulțumește… Nici viața nu ne-o trăim…
   Mulțumesc Em pentru o lectură deosebită. M-am enervat, m-am întristat, m-am bucurat și în general am făcut hiperventilație de la cât am oftat parcurgând paginile.

6. 

   5 out of 5

   UPS BLOG (proprietar verificat) – martie 14, 2022

   Ana – o poveste despre FEMEI.

   Povestea bunicii şi a străbunicii autoarei, se ţese într-o proză perfectă în jurul satului transilvănean Sava, în jurul vieţii la sat, o viaţă dedicată muncii câmpului, credinţei în Dumnezeu şi în respectarea unor legi nescrise, dar păstrate cu sfinţenie. Una dintre ele – căsătoriile aranjate. Maria, mama Anei, cea cu care începe povestea, una dintre cele mai frumoase şi dorite fete din sat, de familie bună nu poate face excepţie şi se mărită cu Voinicu în urma aranjamentelor familiei. Deşi îl iubeşte pe Sandor, cea de-a doua lege se aplică implacabil – românii şi ungurii nu se pot amesteca.

   Duce o viaţă grea, de muncă şi de batjocură, viaţă care îi schimbă soarele din ochi într-o umbră tot mai adâncă. Naşte doi băieţi, pe Vasilică, un copil bun şi blând, marele ei sprijin şi pe Niculae, un copil îndărătnic cu apucăturile rele ale familiei tatălui. După ce Voinicu moare în război, Maria şi Sandor, în ciuda oprobriului general, dau curs dragostei lor care, deşi nu răzbeşte până la urmă din cauza gurii satului şi a presiunilor familiei lui Sandor, se desăvârşeşte prin naşterea Anei.

   Ana creşte tot mai frumoasă, înţeleaptă, la fel de harnică şi de pricepută ca şi mama sa. Are curajul să treacă peste statutul său, cel de copil născut dintr-un ungur şi o româncă – un stigmat aş putea spune, să îşi urmeze sufletul şi să se bucure de dragostea adevărată, dragoste încercată de război şi de necaz, însă tot mai puternică şi desăvârşită.

   Dragostea lor nu a durat trei ani, aşa cum spun astăzi specialiştii. Nu s-a topit şi nici nu s-a schimbat în prietenie. N-au alungat-o nici naşterile Anei, nici ridurile ori firele de păr albe, nici colburile care s-au aşezat la fel, în fiecare an pe uliţele Savei, purtând în miezul lor miros de struguri şi de prune coapte.

   Cele două femei nu sunt legate doar de sânge, ci şi prin destinele greu încercate, pline de suferinţă şi de pierderi grele, cu care luptă mânate de dragoste şi de credinţă. Credinţa care le-a întărit, le-a făcut mai uşor drumul zbuciumat al vieţii, prin sărăcie, pierderi şi necazuri.

   Din acel moment Ana nu se mai despărţi, nici zi, nici noapte de cărticica cu rugăciunea. Talisman la sân îi era ziua de lucru şi noaptea în somn, pentru că alinul şi speranţa îi erau la Dumnezeu.

   Ana este o poveste care nu poate fi exprimată în cuvinte la adevărata sa valoare literară şi emoţională. Trebuie citită, simţită. Pentru că despre Ana nu se vorbeşte, se simte.

   O poveste despre femei puternice care se luptă şi răzbat, care suferă, iubesc şi se bucură cu tot sufletul, atunci când bucuria le clacă pragul sufletului, rabdă, cred, speră și înving.

   În Ana găsim chipul bunicilor şi momentele sfinte ale coplilăriei noastre, a celor care am crescut la sat, a celei mai frumoase perioade din viața noastră. Ana este emoţie de la început până la sfîrşit. Am fost înduioşată, îndurerată, revoltată de toate greutăţile prin care au trecut personajele. Ana este scrisă simplu, firesc, dar magistral. O carte documentată care redă cu exactitate viaţa satului românesc, cu bune şi cu rele. Cu bucurii simple, trăite cu tot sufletul, cu împliniri şi dureri, duse cu stoicism şi cu firesc, deoarece cu soarta şi cu rânduiala strămoşească nu te poţi pune. O carte pe care am citit-o cu drag şi cu dor, cu bucurie şi cu tristeţe, pe care o recomand cu toată inima şi pe care o puteţi găsi la Editura Siono.

   Şi-am adus-o cu mine peste mări şi peste ţări dragă amintire, purtând în lutul ei rotund și curat povestea cu cocoșul și găina, dragostea sfântă a bunicilor, albastrul liniștii copilăriei mele și parfumul de gutui și prune coapte ale Savei.

7. 

   5 out of 5

   Anca-Iulia Beidac (proprietar verificat) – august 19, 2022

   M-am întrebat, pe măsură ce mă adânceam tot mai mult în povestea Anei, dacă și ceilalți cititori ai cărții s-au regăsit atât de tare în Sava – satul ardelean în care se petrece această cu adevărat fascinantă istorie. Nu am găsit încă un răspuns.
   Înclin să cred că pentru noi, ardelenii, cartea are un plus de savoare. Care e dat nu doar de folosirea regionalismelor, pentru deslușirea cărora autoarea a inserat un glosar de termeni la finalul cărții; glosar de care eram aproape convinsă că nu voi avea nevoie, că doar sunt și eu “de acolo”. Dar nu a fost chiar așa, și, cu toate că majoritatea termenilor mi-erau cunoscuți, cu tot cu micile diferențe specifice locului (ex. șuștar spune Ana, șiștar spunea buna mea), totuși m-am îndreptat de câteva ori spre acel glosar. Dar recunosc că toate acele cuvinte mi-au revărsat în suflet valuri dulci de nostalgie după vacanțele petrecute în satul ardelenesc al bunicilor mei materni.
   Dar nu e doar limbajul folosit cu măiestrie. Nu. E întreg tabloul satului ardelenesc de acum un secol și ceva. E întreaga poveste a vieților personajelor, care se îmbină armonios cu descrierea societății rurale din secolul trecut și pe care o lecturam tot mai încântată.
   Însă cartea e mult mai mult decât o poveste de dragoste. E o radiografie a unei societăți care a dispărut demult și care a fost readusă la viață de către autoare. Magistral readusă la viață, aș spune, pentru că nu am înregistrat nici măcar un derapaj de limbaj sau istoric în întreaga carte, ce are 400 de pagini.
   Nu știu nici dacă tonul moralizator al cărții a fost în intenția autoarei sau doar așa s-a întâmplat să iasă. Cum li se mai întâmplă scriitorilor autentici, atunci când se lasă și ei cuceriți de personajele din carte care, la un moment dat, preiau controlul.
   Dar întreaga carte e străbătută de un fir roșu. Și, cu toate că asta nu e o recenzie, și deși poate sunt și ușor incoerentă din pricina lipsei de somn (dar chiar nu am putut lăsa cartea din mână după ce am început să o citesc; ergo, am adormit abia spre ora 2 azi-noapte), trebuie să spun că toată lectura mi-a bâzâit în cap un singur gând, acel fir roșu fiind sumarizat într-un citat devenit celebru dintr-o altă carte pe care o consider extraordinară: “Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”
   Voi reciti cartea ta, dragă Em, pe îndelete. Și după ce o voi mai citi, voi scrie mai pe îndelete despre ea. Pentru că “Ana” merită să fie cunoscută de cât mai multă lume. E o carte minunată! Și nu exagerez deloc cu epitetele.
   Mă întreb doar dacă vreodată ar putea fi tradusă în vreo limbă străină fără să i se altereze farmecul original. Nu știu. Dar ar fi interesant de aflat (cum a spus unul dintre cei care au scris despre volum, ale căror gânduri se găsesc în partea finală a acestuia) cum le-ai putea spune canadienilor printre care te afli de mulți ani deja despre Dumnezeu alduitu’.
   Te felicit din toată inima pentru “Ana”! O notă specială și pentru coperta și conceptul grafic excelente (Sandra Segal – încă o dată chapeau bas!) și pentru ideea de a pune una dintre picturile superbe ale Iuliei Șchiopu pe copertă.
   “Am venit în Canada cu limba română prin toate buzunarele și mi-am păstrat-o în suflet, ca pe o religie.” – Em Sava
   Literatura română s-a îmbogățit cu o carte de nota 10+. Iar asta e, poate, cea mai mare realizare a unei autoare care trăiește de peste 20 de ani în Canada. Fiindcă, așa cum spune extrem de inspirat Ela Mihu alias Em Sava: “dacă Dumnezeu te face român, degeaba emigrezi.”

8. 

   5 out of 5

   Ligia Mateiu (proprietar verificat) – august 19, 2022

   Am plâns cum nu am plâns vreodată citind o altă carte în română sau engleză. Nu am plâns doar la final, ci de multe ori de-a lungul cărții. Am plâns de tristețe, de bucurie sau chiar din cauza unor propoziții descriind oameni simpli, râsul lor, portul lor, noroiul de pe bocancii lor, obiecte de prin casa, luna, pădurea, dealurile sau zilele saptamanii. A fost o lectură interactivă, intreruptă deseori de amintirile povestirilor bunicii care confirmau cele spuse in romanul Ana de Em Sava pe care o declar mai mult decât Rebreanca Ardealului. Dacă Ion si Moromeții au fost descrisi prin mintea si talentul literar al unor bărbați desăvârșiți, Ana a tâșnit dumnezeiește din sufletul unei femei.
   Sunt profund impresionată și complet răvășită de această carte. Accept faptul că această carte odată citită nu mai poate fi uitată vreodată. Pur și simplu nu ai cum. Sper ca această carte să ajungă unde merită.

9. 

   5 out of 5

   Cristina Pop (proprietar verificat) – august 19, 2022

   Pentru ca Ana e o fresca a sufletului romanesc cu care Em Sava a sfintit pamantul de sub spiritul sau liber si vesnic umblator in lungul si latul cunoasterii. Pentru ca Ana sunt si eu, si fiica mea, si nepoata mea. Pentru ca lumea din limba si gandirea Anei e vie, savuroasa si materna.

10. 

    5 out of 5

    Ligia Mateiu (proprietar verificat) – ianuarie 6, 2024

    Am plâns cum nu am plâns vreodată citind o carte în română sau engleză. Nu a fost doar emoția de final de carte, ci de multe ori de-a lungul cărții am plâns și de tristețe și de bucurie. A fost o lectură interactivă, intreruptă deseori de amintirile povestirilor bunicii care confirmau cele întâmplate în romanul Ana de Em Sava pe care o declar mai mult decât Rebreanca Ardealului. Dacă Ion si Moromeții au fost descrisi prin mintea si talentul litarar al unor bărbati desăvârșiti, Ana a tâșnit dumnezeieste din sufletul unei femei.

    Sunt profund impresionată și complet răvășită de această carte. Accept faptul că această carte odată citită nu mai poate fi uitată vreodată. Sper ca această carte să ajungă unde merită.

11. 

    5 out of 5

    Camelia Alina Popescu (proprietar verificat) – iulie 23, 2024

    La cat de mult mi-a placut “Promisiuni pe o frunza de artar” si la cat de laudat a fost si acest roman de catre fanii autoarei, nu e de mirare ca m-am dus cat de repede sa-l iau din raft, vrand sa descopar cat mai repede povestea, ascunsa in spatele unei coperti mai mult decat minunate.
    Pornind de la povestea reala de viata a bunicii si strabunicii autoarei, “Ana” ne prezinta satul ardelenesc Sava, cu toate durerile bucuriile si tristetile lui, prin ochii si mai ales prin destinele a doua femei mai mult decat exceptionale.
    Astfel, in inima Savei, o asezare mica si linistita unde ungurii si romanii traiesc si au trait mereu atat de aproape doar totusi atat de departe, avand chiar si doua biserici cu randuiala proprie, Maria e aceea fata frumoasa si timida ce ajuns in sfarsit la varsta martisului, cata vreme toti flacaii o fluiera la poarta sperand ca fata sa le accepte naframa de logodna mai devreme sau mai tarziu. Cu toate astea inima Mariei ascunde o mare taina: iubirea pentru Sandor, un ungur cu o privire de un albastru ireal, dupa care suspina si au suspinat mereu atat fetele romance cat si de cele de origine maghiara. Cand soarta o desparte de Sandor si din lipsa curajului de a se impune in fata parintilor, Maria accepta sa devina sotia lui Voinicu, un barbat bogat dar usor nestapanit si iute la manie ce ii aduce Mariei acea soacra ce e intr-adevar asa zisa poama acra de care vorbesc zicalele, dar si doi copii ca ziua si noaptea : pe Vasilica care e leit personalitatii mamei sale sip e Niculae, copilul care e bucata rupta din firea repezita si patimasa a lui Voinicu.
    Anii trec iar Maria se trezeste drept vaduva tanara cu doi copii. Vrand sa-si iute amarul prin munca in gospodarie si cresterea celor doi copii, cu atat mai mult cu cat doar pe Vasilica se putea bizui cu adevarat, Maria isi vede din nou viata data peste cap atunci cand Sandor se intoarce acasa pe nesimtite, facand ca iubirea pe care Maria o credea stinsa sa infloreasca pe nesimtite chiar mai puternic decat prima data. Curand cei doi gasesc in sfarsit curajul de a da glas vechii lor povesti de dragoste, chiar daca gura satului nu ezita sa susoteasca si sa-si dea coatele din pricina vizitelor pe care un barbat necasatorit le face unei vaduve singure. Vizite ce devin tot mai dese aducand cu sine nopti tot mai pline de inflacarare. Din iubirea dintre Maria si Sandor se naste in curand Ana, fata frumoasa ca o zana, ce mosteneste tot ce e mai bun in cele doua neamuri la granitele carora a venit pe lume : cel romanesc sic el unguresc.
    Peste ani destinul Anei pare in oglinda cu cel al mamei ei si nu prea. Daca Maria nu gaseste curajul de a se opune parintilor ajungand sotia lui Voinicu, Ana da inapoi nici mai mult nici mai putin de trei naframe de logodna. Totul pentru ca in inima ei ajunge sa se ascunda Alexandru, flacaul frumos doar sarac ce e de asemenea capitanul cetei de flacai din sat. Iubirea infloreste curat si fara prea multe vorbe intre cei doi si in scurt timp cei doi se casatoresc in pofida inimii amare si impotrivirii mai mult decat aprige a Mariei, care nu vrea sa accepte nici in ruptul capului un ginere ramas orfan cu o droaie de frati de care sa aiba grija.
    Un roman foarte bun din care recunosc ca mi-a placut putin mai mult povestea Mariei. De neratat daca v-a placut “Mara” lui Slavici., de care mie personal mi-a amintit destul de mult pe alocuri.
    5 / 5
    Cu precizarea ca abia astept urmatorul roman marca Em Sava