O carte despre care personal mi-ar fi fost în mod normal greu să vorbesc, nefiind inițiată mai mult decât la nivel de cultură generală în literatura spirituală ori religioasă, căci acestei din urmă categorii aparține volumul de față, este „Amintiri cu Dumnezeu”. Numai că Ileana Vlădușel, la ani-lumină de orice limbaj închistat și departe de a abunda în sfaturi sau a pune cititorul pe coji de nucă, ne dăruie propriile-i revelații asupra luminii Nașterii ori Învierii Domnului și asupra duhului sfânt al Maicii Sale, Maria, iar în versul ei, atât de perfect în rimele-i imperfecte pe alocuri, dar sonore ca un dangăt prelung de clopot, este atâta căldură câtă poate cuprinde o inimă care se roagă cu smerenie și sinceritate și, mai ales, nu numai pentru ea.

Departe, așadar, și de canoane și de „licențe poetice”, poezia Ilenei curge lin ca apa Iordanului în care, dacă ne-am spăla imaginar cu toții, poate că ne-am simți mâinile atât de curate încât n-am mai putea strânge-n palmă arginții trădării și am rescrie, în sfârșit, drumul unei umanități dezrobite de orgoliu și de dorința de avuție. Poezia ei lasă în urmă pace și liniște în sufletul creștin și e balsam de pus pe rana ateului ori rătăcitului, fără a-i cere nimic în schimb. Și mai e o speranță nemărginită în binele care-ar putea începe prin a simți, așa cum spune autoarea, că „duminica nu e o zi, e o stare”…

Issabela Cotelin