2 reviews for Cine știe cât durează un cub

1. 

   5 out of 5

   Dana Mastan – aprilie 4, 2022

   Habar n-am cât durează un cub, dar mi-am propus nişte clipe de cafea trăite cu poemele şi grafica Elenei Katamira (Cătălina Stănescu) prin cântul păsărilor din muntele vecin dezlănţuite în primăvară, care răzbate prin fereastră. În starea dintre somn şi trezie, abia întoarsă din vise lucide, primele poeme tocmai citite mă ţin între tărâmuri, pentru că sunt alte vise, puse în cuvânt prin desenele imaginaţiei liberă de orice constrângeri. Felicitări şi mulţumesc, Elena Katamira, cartea e un întreg spectacol al universului tău şi mă înfrupt cu realităţile tale privite printr-un surâs!
   Gândul de admiraţie pentru întrecerea de sine „cubistă” a Sashei Segal mă bântuie de când am văzut prima dată coperta în pdf. Cubul de culoare şi lumină potrivit în colţul unui cub de mister nesfârşit încă necreat trimite o invitaţie în profunzimile descoperirii unui suflet aflat în joacă prin lume. Felicitări şi mulţumesc, Sash! Pentru că eşti şi pentru că mereu mă inspiri şi mă ridici.
   Un alt gând de admiraţie există de ceva vreme pentru Siono Editura şi proiectele sale, pentru că îmi plac construcţiile „cărămidă cu cărămidă”, singurele autentice şi trainice într-o lume de nisip. Felicitări şi vouă, oameni faini!
   Deloc în ultimul rând, deşi, de obicei oamenii care editează o carte nu sunt amintiţi pe cât ar trebui în bucuria apariţiei unei cărţi, felicitări, Em Sava, pentru aranjamentul echilibrat şi îngrijit!
   Am zis. Acum mă întorc la cafeaua mea specială.

2. 

   5 out of 5

   Laura Juverdeanu – decembrie 30, 2023

   Elena Katamira nu ocupă locul care i se cuvine în “disipata” literatură a diasporei și asta ca opinie fără interese eu o pot afirma. Pe ea care își trăiește discreția așa cum spune dicționarul, calcinând orice predispoziție la aspirațiile de piruetă; poezia e o artă care și-a achiziționat proprietățile, diletantismul de a se amesteca cu succesul instantaneu fiind unul nefrecventabil.
   Mă gândesc că poate ar fi făcut bine meritelor Elenei Katamira ceva din recalcitrarea notorietății. După care îmi amintesc că mă refer la un om care poate nu viseaza la admirație. O scriiitoare care s-a trecut la poezie fără să intre în competiție, situarea ei nefăcându-se niciodată în dezavantajele celorlalți.
   Nu o dată, îmi spunea ca nu o să mai facă volume. Că deja avea și că măiestria îi tranzita firesc, descoperindu-i noi teme, nu mai era nevoie de încă o carte.
   Probabil însă că i s-a spus o dată, de două ori că merită ( s-o fi ajuns la numere mai mari） până a înțeles ca poezia e și despre dacă ai sau nu cititori. Și ea are. Și critica ar trebui sa stie cum sa se refere la ei.
   Puteam sta pe margine. Recenziile de întampinare făcute unui scriitor care nu se lasă văzut nicăieri puteau să ne scoată în evidență pe amândouă și participarea, a ei cu cartea cea mai recentă, a mea cu notele critice, să ne lase fragile. Prelungirea sentimentului că poezia bună trebuie procurată doar de la mișcările intelectuale din țară, m-a determinat să vreau să fac ceva.
   Nu mereu autorii știu să caute alternative, să-și administreze imaginea și de jur împrejurul ei. Nu fac din sintagma “multa lume spune” locul de plecare al unei credibilități ireproșabile, supozițiile întârziindu-se tocmai de la întâlnirea proprie cu analiza unui autor.
   Fără să pretindă, cea mai greu de înțeles forma de modestie, Elena Katamira și-a maturizat singură poezia,și a dezghiocat-o de acea vanitate a esteticii, ținând-o într-un permanent proces de revizuire ( singura modalitate prin care nu poti gresi atunci când iti dorești să descoperi la ce îți e dispus talentul)
   O fertilitate exponențială aduce volumul “Cine știe cât durează un cub”, carte dupa care Elena Katamira nu a disperat, deja în pace cu condiția aleasă să traiască în lume. De data aceasta poeta nu a mai nimic respins nimic, stinsă fiind compatibilitatea cu toate texturile sinelui. E timpul în care dominarea onestității e unicul câmp care se cere arat.
   “Cine știe cât durează un cub” e un context creat cu utilitate, unul al însănătoșirii, al cunoașterii proprii ca și cum ai avea ghid. Un volum unde raman permanențe doar acele lucruri de care trebuie sa asculti. La rădăcini mă refer.