2 reviews for Conversații cu viața

1. 

   5 out of 5

   Cristina Apostol – septembrie 29, 2021

   Irina – Cristina Țenu, născută pe 21.05.1981, originară din Huși, și-a urmat studiile la Liceul „Cuza Vodă” din Huși, Secția Limbi Străine, absolvind Facultatea de Filosofie, Secția Științe Politice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, având un Master în Studii Europene de Integrare si Securitate și luându-și doctoratul în Filosofie. A publicat „Orizontul filosofic al relației dintre identitate și etnicitate”, Editura Junimea, Iași, 2012, „Pictor de cuvinte”, Editura Liric Graph, 2016, „Vers de catifea”, Editura Siono, București, 2020 iar anul 2021 i-a adus în palmares o nouă carte ce îți intră la suflet și te răscolește, aceasta este intitulată, „Conversații cu Viața”.

   Cartea s-a dovedit a fi o frământare vie, emoțiile au curs la vale abundându-ne din plin cu stări într-o paletă vastă, Irina-Cristina Țenu ne readuce aminte de bucuriile uitate ale vieții, de adevăratul scop pentru care trăim și nu în ultimul rând despre ceea ce avem pe suflet.

   „Autoarea abordează axiologic fenomenul „Om”, iar dialogul devine o sumă de corolare care, citite și înțelese distinct, creionează imaginea apropiată de ideal a Omului conectat la propria Viață.”

   „Sunt gând, sunt tril de pasăre-n zbor. Sunt anotimp efemer ce-nflorește sub ploaia de visuri împlinite. Sunt o privire blândă printre ochi reci, iscoditori. Sunt un suflet ce trăiește cu clipa, visul și dorința de mână.”

   Cartea „Conversații cu Viața” este o înșiruire de gânduri „care trebuiau să fie scrise” după cum menționa și autoarea, o conversație ce e benefică și care îți reeducă spiritul ghidându-l prin zile fără a simți acel greu existențial, sau poate a-l avea dar a-l primi într-o manieră mai matură. O carte venită ca un dialog între eul personal și toate ce s-au scurs de la… până la. Și credeți-mă, nu e ușor să tragi o linie, să-ți iei viața de mână și prietenos să duci o conversație, nu- poate vă întrebați de ce, pentru că primul nostru impuls e de a ne plânge, critica ba chiar de a o lua la rost. Și totuși viața e cu bune și rele oricât ne-am eschiva sau ne-am scutura ca de un praf imaginar; fără o încercare nu poate fi învățarea, fără o piedică nu înțelegi cum să-ți ții echilibru iar fără o frustrare nu ai cum să percepi gustul dreptății, a corectitudinii și empatiei. Oricât nu ne-am baricada în bula noastră perfecțiunea e plictisitoare și imposibil de atins. Iar cine crede că o dată atinsă va fi liber prin împlinire se înșeală amarnic…

   Și totuși, cine nu a avut conversații cu viața? Mărturisesc că încă le mai am, doar toată agitația grijilor zilnice nu-mi mai lasă răgaz pentru gândire, pentru simțire, pentru savurarea frumuseții lumii însă totuși vine acel stop în care realizez că trebuie să-mi parcurg acele fapte făcute, să-mi dau pașii înapoi pentru a mă reseta. Și nu pot să neg că am zile în care merg parcă pe alături, parcă sunt un privitor dintr-o parte care la sfârșit rămâne cu gustul amărui al senzației de irosire, de pierdere și de jumătate de măsură. Anume în acele zile semeni autoarei am nevoie să-mi înșiruiesc frământările într-un jurnal pentru a fi acolo, pentru atunci când mă voi pierde în nuanțele de gri a vieții amintindu-mi că, așa nu!

   Autoarea Irina-Cristina Țenu ni se adresează direct, un mesaj către noi să ne trezim, să apreciem tot ce ne înconjoară, să privim în noi și să nu căutăm departe răspunsurile, ele se găsesc mai aproape decât ne așteptăm. Aceasta ne îndrumă la cunoașterea întregului prin împăcare de sine, acceptare și înțelegere a tuturor lucrurilor prin introspecție.

   „Viață, ești o luptă pentru un scop anume, pe parcursul căreia descoperim fel de fel de lucruri noi, care ne sunt de un real folos atunci când ne așteptăm mai puțin.”

   Am primit de la această lectură o adevărată eliberare prin cuvinte, cu sinceritate spun că adesea am gândit și eu la fel, aceleași emoții mi-au brăzdat privirile și aceleași încărcături am dus de-a lungul anilor. Această carte a fost mai mult o explozie de emoție trăite și citite concomitent ce au readus aminte bucuria de „aici și acum”, de simplitățile ignorate ale vieții pe care le privim cu nepăsare uneori, și nu în ultimul rând de misiunea cu care ne naștem și de scopul pentru care trăim: „iubirea”, curajul de a o trăi și dărui mai departe.

   „În loc să urăști, iubește!
   În loc să lovești, mângâie!
   În loc să întorci spatele cuiva, ajută!
   În loc să plângi, râzi!
   În loc să suferi, bucură-te!”
   (…)

   „Conversații cu Viața” este cartea ce strigă „Omului” spre trezire și conștientizare a scopului de pe pământ; a forței sale și a sinelui ce poate întrece cu mult limitele impuse, a emoțiilor ce le estompează și a harului său prin iubire. Această carte pe parcursul lecturii se transformă de la o simplă destăinuire și punctării asupra vieții la o necesitate prin cuvinte. Citind parcă auzi ecourile propriului suflet ce a simțit la fel, a trăit la fel și ar vrea să se schimbe…

   „Alerg prin destin, las vântul să-mi treacă prin păr, șoptindu-mi parcă la ureche: Hai, aleargă… nu te lăsa! (…)”

2. 

   5 out of 5

   Delicatese Literare – noiembrie 2, 2021

   Pentru el însuși un mister, Omul a dorit dintotdeauna să-și afle propriul rost pe Pământ, iar teoriile și interpretările abundă în toate culturile. Antropomorfismul, o metodă facilă de a crea o identitate conceptelor, ilustrează dorința oamenilor de a afla răspunsuri, dacă nu la întrebările fundamentale, cel puțin la cele ce țin de realitatea imediată. Într-un mod inedit, Irina-Cristina Țenu duce conceptul de antropomorfism un pas mai departe, personificând însăși Viața, provocând-o la un dialog cu cărțile pe masă: ce sunt eu, Omul, în raport cu tine? E suficient să exist pentru a trăi? „Ergo sum” al lui Descartes se aplică aprioric, odată cu apariția mea ca individ sau mai există ceva care mă definește dincolo de simpla existență? Autoarea abordează axiologic fenomenul „Om”, iar dialogul devine o sumă de corolare care, citite și înțelese distinct, creionează imaginea apropiată de ideal a Omului conectat la propria Viață.

   Am făcut cunoștință cu scriitura autoarei Irina- Cristina Țenu la începutul anului, atunci când m-am lăsat îmbrațișată de sonoritatea dulce și sensibilă a versurilor sale, așternute pe retina sufletului, dar și pe hârtie, în volumul de poezii, publicat sub egida Editurii Siono în anul 2020.
   Viața este ,,ca un fir de ață” spunea autoarea în lirica sa, un adevăr de netăguit, pe care îl readuce în lumina speranței în cartea, dar sub o altă formă. În stilul său caracteristic, plin de duioșie, dar și franchețe, ne invită să o însoțim într-o călătorie a sufletului său, dar și a Eului nostru interior, al fiecăruia dintre noi. Autoarea ne provoacă să fim părtași la un dialog plin de incandescență dintre OM și VIAȚĂ, o conversație inedită care, la finalul ei, ne va lăsa cu zâmbet pe chip, dar și greutate sufletească.

   Trăim într-o lume a haosului, în care omul uită să se oprească din alergat și să privească în sufletul său. Pentru că Eul său interior este plin de frământări, incertitudini, întrebări care își așteaptă răspunsurile, dar ele nu vin ori apar prea târziu. Cine este de vină? Să fie timpul? Sau pur și simplu viața? Sau omul s-a obișnuit să-și ascundă neputința găsind vina în altă parte?
   Dar dacă OMUL ar purta un dialog, onest și din suflet, cu viața sa? Contează dorința, dar și nevoia de a privi dincolo de întuneric, de a inspira izul parfumat al speranței. Și, poate așa, va găsi răspunsurile mult așteptate, poate se va regăsi pe sine sau poate, așa, emoțiile sale vor ieși la suprafață, în valuri învolburate, eliberându-i sufletul de forfota sa neînțeleasă. Este, oare, atât de greu?

   ,,Sunt un simplu om decis să-ți scrie ție, răsuflare invizibilă, bătaie uneori regulată, alteori neregulată de inimă.”

   ,,Cine sunt? Gând, dor, păsări cu aripile-n zbor, Iubiri ce nasc din propria cenușă, Actori ce-și caută necontenit menirea lor, Pe scena pe care-și joacă rolul magistral.”

   Fiecare zi este o nouă binecuvântare, un dar pe care Viața îl oferă Omului, doar că acesta, de prea multe ori, uită să se bucure de tot ce îl înconjoară, nu mai vrea să înțeleagă și să vadă frumusețea din spatele banalului, nu mai știe să creadă în el, să spere. Preferă asfixierea trecutului, fără să simtă prezentul, fără să dea o șansă viitorului, iar teama de eșec decimează fiecare nerv al inimii. Omul uită să TRĂIASCĂ.

   ,,Pe zi ce trece, alegeți să vă trăiți fricile, și nu visele. Zi de zi trăiți cu teama de nereușită în loc să încercați să găsiți o soluție care să vă arate calea spre reușită. Trăiți mereu cu teama de eșec, cu neîncrederea care, din ce în ce mai mult, pune stăpânire pe voi.”

   Omul poartă cu el, zi de zi, atât gânduri amare, dorințe și iluzii deșarte, cât și cugetări frumoase, clipe senine, principii valoroase. Precum omul, și viața are strălucirea sa, dar și gustul pelinului; filele ei sunt precum petalele florilor, închise, deschise și căzătoare. Acesta este cursul naturii. La fel și omul, se naște, trăiește, moare. Acesta este cursul vieții. Iar între om, natură, viață este o conexiune indisolubilă, de aici întreaga măreție a existenței.

   ,,Fiecare zi care începe este o binecuvântare. Fiecare zi care începe este o șansă care ți se dă și de care tu și semenii tăi trebuie să profitați cât mai puteți. Fiecare zi care începe este o nouă șansă de a lupta pentru ceea ce îți dorești. Fiecare zi care începe este o nouă șansă de a te bucura și mai mult de mine.”

   Conversații cu viața de Irina-Cristina Țenu este o incursiune în sufletul autoarei, dar și o invitație la curaj, încredere, asumare și conștientizare; este un album de gânduri pline de receptivitate artistică, dar și un amestec dulce-amărui de liniște și frământare sufletească, bunătate și neomenie, bucurie și tristețe, binecuvântare și deșertăciune, deznădejde și speranță. Mi-a făcut placere să citesc această carte; am descoperit printre filele sale un suflet sensibil, emoții ce curg precum luna în cascade, dar și multe gânduri, unele agitate, altele liniștite, precum valurile mării. O carte subțire, ce invită însă omul la introspecție, îl provoacă la o discuție cu el însuși.