EDITURA TA!
Meniu
Meniu
12 reviews for Copiii viitorului
You must be logged in to post a review.
Copiii viitorului
de
Cristina Dinu
65,00 lei
sau comandă cartea prin SMS la numărul: 0723 581 373 (tarif normal)
IMPORTANT: numărul de mai sus este NUMAI pentru SMS. Pentru contact, apelați 0729 962 859.
– titlul
– câte exemplare?
– numele destinatarului
– adresa de expediere
– numărul de telefon
– costul expediției este unic, 5 lei pe teritoriul României
» Citește un fragment din carte în format PDF
ISBN: 978-606-95247-1-8
Anul apariției: 2021
Nr. pagini: 686
Format: 14.5 x 20
Aflat la intersecția dintre Fantasy și SF, ,,Copiii viitorului” poartă cititorul printr-o lume post-apocaliptică, dar diferența față de producțiile clasice ale genului este uriașă. Omenirea nu s-a transformat într-un panopticon, într-un bestiar unde legea junglei primează, ci, cu un anumit pragmatism, câteodată cinic, dat de rațiune, s-a reconstruit pe ea însăși într-o formă aproape optimizată.
Autoarea reușește pe deplin să creeze o Lume, înfățișând, uneori cu o brutalitate însorită, dacă putem spune așa, situații, personaje, reacții întru totul credibile. În definitiv, cine poate ști ce se află Dincolo sau dacă acest Dincolo nu e de fapt lângă noi și e doar una dintre multiplele posibile manifestări ale Multiversului?
Sandra Segal –
Una dintre lecturile mele favorite pe 2021. Un sci-fi fantasy scris într-un stil extrem de antrenant şi debordând de imaginaţie. Personajele sunt bine conturate, vii, complexe şi imprevizibile de multe ori. Acţiunea alunecă din real în fantastic destul de rapid, dar un fantastic bine stăpânit şi dozat. Deşi amuzamentul nu e scopul primar al naraţiunii, sunt multe dialoguri şi întorsături de situaţii delicioase.
Ca designer grafic care a lucrat la coperta cărţii şi la grafica de interior, am avut material din abundenţă din lectura romanului. Am vrut să dau cărţii o imagine pe măsura complexităţii şi bogăţiei ideilor care se ascund în ea. Să o fac să arate la fel de bine afară cum e şi înăuntru. A rezultat de aici o ediţie bibliofilă, care se adresează cititorilor care ştiu ce caută atât pentru inima cât şi pentru raftul lor.
Andrei Iuganu –
Safimda, Cristina Dinu , 2021, Copiii viitorului, Editura SIONO… asa ar trebui sa inceapa orice recenzie a acestei carti.
De ce? Pur si simplu pentru ca dupa ce o citesti ramai multa vreme inca conectat la poveste si la personaje, esti dezamagit ca ai terminat de citit si te intrebi cand va aparea volumul 2.
Povestea faurita cu vana de fierar de catre Cristina e un urban fantasy dupa aprecierea mea.
In unele recenzii mai apare ca ar fi un sf+ fantasy, dar personal nu am simtit partea de sf. Asta nu este rau, este insa exceptional pe fantasy.
Cristina aduce in mintea si imaginatia cititorilor o lume cu personaje cum rar mi-a fost dat sa descopar in literatura romana contemporana si mai ales in ceea de fictiune.
E atat de unic universul creat incat de multe ori ramai blocat pana prinzi ideile sau regulile dupa care functioneaza acesta si personajele.
Pentru unii ar putea sa fie cam lunga si intortocheata povestea -sunt totusi 600 si ceva de pagini – dar cartea asta se citeste mocnit, fara graba, cate 10-20 de pagini pe zi, ca sa poti sa o degusti ca poveste in detaliu.
Cristina a scris un text spumos, plin de naturalete. Frazele curg fluid, fara potinciri, virgulele sunt la locul lor, descrierile deliciu vizual.
Stapaneste exceptional tehnica show dont tell, iar personajele sunt construite fenomenal.
Eu unul am prins drag peste normal de Amelie si m-am gasit reflectat in Merl. Dialogurile dintre personaje… au o credibilitate fantastica, mai mai ai senzatie ca vreunul dintre ei te striga prin bucatarie sa vii la cafea.
Chiar daca avem elemente de fantasy, nu va asteptati la dragoni si vrajitori, domnite seminude care asteapta sa fie salvate de eroii cu patratele. Nu… personajele feminine sunt din categoria mega bad ass, te pui cu mine nu te tine dar asta nu in detrimentul personajelor masculine. Povestea le impleteste asa frumos caracterele incat simti asa in cum te scurgi in lumea ei.
Mi-a placut enorm coperta.
Sandra Segal e o vrajitoare cand vine vorba de asa ceva,iar dividerele si paginele de capitol fantastic de simplu si frumos create.
Editurii SIONO, toata lauda pentru ca a permis autorului sa colaboreze cu artisiti exceptionali precum Sandra.
Revenind la minunata poveste scrisa de Cristina, am fost placut surprins de imparirea cartii in capitole care sunt exact cat trebuie – nici prea lungi nici prea scurte. Perfecte. Cristina a creat o lume atat de densa incat a trebuit sa creeze un dictionar al rolurilor din poveste. Acest lucru indica cat demult a muncit.
Insa – aici bagam minusurile – cand citesti si esti rapit de poveste e greu sa te opresti si sa te duci la dictionar sa fli ce inseamna un Psegykakm.
Chiar daca o faci, Cristina are atat de multe rolurile si personaje care apar cand fugitiv cand raman in scena incat e greu sa mai stii ala e Osikam ala e nu stiu ce.
In unele scene descrie elegant ce si cum e personajul x in rol de nu stiu ce “kakm”…dar alteori te lasa cu un “…kakm”… si trebuie sa cauti in dictionarul ei. Apropo – eu l-am descoperit dupa vreo 300 de pagini citite, nu m-am gandit ca exista asa ceva in carte
La minusuri – dar parerea mea – limba inventata de Cristina pentru anumite personaje – desi ajuta enorm de mult la credibilitatea personajelor care au ceva vechime in poveste (traiesc de ceva eoni) si ma bucur enorm ca nu a mers pe ebraica sau latina sau greaca ci a venit cu o limba de la zero, pot sa spun ca la cate consoane sunt intr-un cuvant si apoi intr-o propozitie din limba vechii umanitati sai spunem, nici cel mai neamt dupa ce ii bagi o bascula de pietris in gura nu le poate pronunta.
Nu pot decat sa laud aceasta carte si pe Cristina, pe Sandra si editura SIONO.
In sfarsit un fantasy romanesc de ceea mai buna calitate, text perfect scris, poveste si univers unic – fara dragoni, vrajitori si elfi in sfarsit!!!! – cu un final creat perfect dupa ce tot a crescut tensiunea pas cu pas… totul intr-o poveste care te va nauci, te va lasa pierdut in ganduri multa vreme si rezonand cu unul sau doua dintre personajele magistral construite de Cristina.
Pot spune cu bucurie si exaltare ASA DA, ASA SE SCRIE UN FANTASY.
Bravo Cristina, va invit pe toti sa cititi aceasta nebunie de poveste, sa va pierdeti in ochii violacei ai Amaliei, sa tremurati cand nu stiti ce e Maharmul, sa fiti sau nu infricosati de senzuala Calis, sa plangeti sau nu pentru Aine, sa va amuzati cu Merl si sa va ia fiorii cand auziti de Narmer.
Cititi Copiii viitorului, si lumea voastra se va schimba!!!!
Safimda, Andrei, 2021, cititor si Pastrator al cartii, ma inchin cu respect in fata Creatorului Cartii-Cristina Dinu!!!!!!
Vali Cîrlan (proprietar verificat) –
Astăzi am să vă vorbesc despre o fată și o carte. Fata este o învingătoare, iar mie îmi e dragă până la cer și înapoi. Cartea pe care a scris-o e greu de prins în cuvinte. Oficial se încadrează în genul SF, dar prezintă o realitate mai mult decât plauzibilă. Filozofia ei de viață se împletește remarcabil cu firul poveștii.
“Lumea asta nu poate exista în afara modului în care există. Dacă ii iei acum pe oameni și îi arunci în acea lume idilică la care visează atât de mulți dintre ei, ar deveni monștri însetați de sânge, autodistrugându-se. Mizeria asta de formă de viață, numită om, nu poate exista în afara răului. Speranțele tuturor celorlalte forme de viață au fost că poate vor reuși să evolueze de la sine putere într-un stadiu în care să înglobeze existența râului intr-o existență dominată de bine, echilibrată.”
Povestea în sine e surprinzătoare și greu de digerat, personajele complexe, situațiile asemenea. Finalul, în schimb, te lasă cu gura căscată. Fix în aer. Ai două posibilități. Ori îți pui imaginația la contribuție, ori o strângi de gât pe autoare până va scrie următorul volum. Nu există variantă intermediară.
Puse cap la cap cele aproape șapte sute de pagini m-au ținut captivă fără să îmi doresc să evadez dintre ele. Este o carte pe care o pot recomanda oricui din toată inima.
Simona Poclid (proprietar verificat) –
Știm cu toții zicala „Ai grijă ce-ți dorești, că ți se poate întâmpla”. Este perfectă pentru cazul lui Herbun, personajul principal, care, după un eșec într-o competiție sportivă, eșec care-l ia cu totul prin surprindere și zdruncină tot ceea ce credea că reprezintă viața, ajunge să-și dorească, ca un copil care-și ascunde dintele sub pernă pentru Zâna măseluță, să aibă acces la toată cunoașterea lumii. Nu neapărat pentru un scop măreț, vrea doar să știe tot ce s-a scris, compus, pictat, sculptat, inventat, chiar cu prețul de a trăi o dezabuzare completă și definitivă mai apoi. Adoarme cu acest gând, iar sosirea unei noi zile îl pune-n fața dorinței împlinite și a unor lumi greu de imaginat cu o zi înainte. Dintr-un om dezamăgit de trecutul și prezentul său, Herbun, fără să știe, se pregătește să devină copilul viitorului. Cartea Cristinei Dinu, un roman Fantasy captivant pentru fanii genului, te transportă într-un univers pe care poate și tu ți l-ai imaginat și te-ai întrebat temător dacă nu cumva chiar există. Un univers al energiilor, al binelui impus cu forța unei omeniri obișnuite să aibă de ales mereu între rău și bine. Univers vegheat de niște supraoameni, peste care au trecut milenii, tragedii, bucurii și o cunoaștere sporită. Herbun, deși la început singur, devine, în acest nou univers, piesa principală dintr-un angrenaj în care autoarea, Cristina Dinu, dezvoltă idei precum: chinuitoare necesitate a omului de a supraviețui, idealul unei lumi drepte, eliminarea răului prin potențarea ființei umane, dilemele involuției într-o lume a bunăstării, reclădirile constante ale ideii de etică.
Anomalia desăvârșirii complete a lui Herbun ca supraom este cea care reprezintă, de fapt, șansa nu doar a oamenilor, ci a întregului univers de a se salva de la pierire. Un aspect foarte important punctat de autoare în această carte este că, atunci când îi oferi omului tot ce poate fi mai bun și crezi că privându-l de suferință, dileme, lipsuri, constrângeri etc., îi ajuți, în fapt, absența acestor lucruri reprezintă o piedică în evoluția spirituală. Cu o puternică și atrăgătoare capacitate narativă, Cristina Dinu croiește personaje, inventează un limbaj propriu unei lumi viitoare, clădește aritmetic, logic o lume cu alte rațiuni, dar strecoară printre aceste elemente singura forță care pare să fie de nestăvilit, indiferent de forma, viața sau chipul pe care umanitatea ajunge să-l aibă: iubirea. În dihotomia rău bine știută din societățile trecute, prezente, Cristina Dinu vine și sparge acest spațiu, instituind o lume cu două fațete: cea a binelui și a bunăstării generale, dar și cea a junglei, unde omul, aidoma animalului, trăiește pur instinctual.
Mizând pe suspans, Cristina Dinu reușește să strecoare în structura acțiunii specifice unui Fantasy și sondări asupra lucrurilor esențiale ale oricărei societăți. Dintre acestea fac parte: binele, răul, dreptatea, egalitatea, inechitatea, căutarea, descoperirea, evoluția și reversul ei etc. Descrierile picturale ale noii lumi, amploarea personajelor, capacitatea de a ține în frâu o proză de asemenea dimensiuni, fac din Cristina Dinu un autor tânăr ce nu trebuie ratat, atât pentru acest gen, cât și pentru forța ei literar-confesivă, de care a dat dovadă în scrierea anterioară, Despre a fi nimic pentru a putea fi totul.
Artist plurivalent, atent la detalii, muncitor peste putință, sincer, curios, atras de literatură bună, Cristina Dinu poate oferă cititorilor români… un roman contemporan Fantasy bun, dar al culturii lor, în care nu doar acțiunea primează, ci și eșafodajul construit în jurul unor idei valoare, atât din punct de vedere al însemnătății pe care-l pot avea pentru o lume care depășește deja barierele cunoașterii, cât și al locului eticii și moralei, despre care se discută deja de pe alt mal.
De răsfoit, cu o grafică extraordinară, de luat acasă și de citit cu bucurie.
Carmen Eftimie (proprietar verificat) –
O carte de excepție aflată, așa cum s-a mai spus, la intersecția dintre Fantasy și SF, care pe mine m-a captivat. Ideea autoarei de a crea o lume post apocaliptică aproape ideală mi s-a părut unică. „Totul era garantat și, prin urmare, totul era fad…. indiferența și plictisul erau caracteristicile principale ale acestei umanități, ce purta masca fericirii. “… „pentru că oamenii s-au plictisit. Nimic nu-i mișca să facă ceva. Prin urmare, se pare că cea mai reușită umanitate e aia în care există răul, greul, pierderile, suferința și concurența, pentru că ele te determină să-ți modifici mereu condiția și să fii într-o continuă căutare.”
Lectura m-a purtat, ca într-un film bun, printr-o multitudine de situații, personaje și o explozie de lumini și culori. Omenirea, în goana ei după Cunoaștere, întotdeauna a evoluat într-o anumită direcție în funcție de liberul arbitru. Direcția în care au evoluat Copiii Viitorului ai Cristinei Dinu sper că o vom descoperi cât mai curând în volumul următor.
Ionuț Verzea (proprietar verificat) –
Am cumpărat această carte la scurt timp de la apariție, deoarece o apreciez pe Cristina și înțeleg cât de greu este să vinzi carte scrisă în România. Cartea a stat ceva timp la mine pe raft pana mi-am făcut timp să o citesc, însă odată începută lectura, e greu să lași cartea jos. Te surprinde prin modul plăcut în care este scrisă, prin stilul în care sunt introduse personajele în jocul acțiunii. Te lasă să te acomodezi cu mediul, cu acel viitor sumbru în care ființele caută să-și găsească locul, pentru ca pe măsură ce înaintezi și ți se desfășoară povestea în fața ochilor, tensiunea să crească tot mai mult, ținându-te cu atenția încordată să vezi ce se mai întâmplă. Este foarte incitant să vezi cum pagină după pagină descoperi noi elemente din acest univers.
Aștept cu nerăbdare să văd o continuare a acestei cărți și pot să spun că recomand oricui să o citească pe aceasta.
Cătălin Serafimescu (proprietar verificat) –
An amazing book from a debutant. I found lots of similitudes with very good books (which later I learned that Cristina didn’t read) and all the time I tried to match patterns in those books, yet the author managed to amaze me by choosing different paths, which kept me on tiptoes until the end (first session held me awake until 2 AM).
Cristina takes her time to set up the context, to explain the events who lead to current situation; for some this might be boring, but it crucial for getting the feel of the book. The details are vivid (she even invented an alien language, with a dictionary at the end!) and the story covers lots of history, philosophical and religious subjects. I would say that she got herself cornered with the ending, there are not many honorable continuations, but I had the feeling that she will find an unthinkable way, which will amaze me once more; I hardly wait to see the continuation.
While most of the characters are typical for SF/fantasy stories, some are absolutely delicious, sometimes so subtle that readers might not notice.
Cons: there are many long monologues; most dialogues are “raw” and, when multiple characters are involved, is a bit hard to follow; most of the context/ideas is/are set up through monologues, so pay attention to them.
Theodora Savuli (proprietar verificat) –
Sunt genul de persoană care citește un anumit gen de cărți în locuri total nepotrivite pentru genul respectiv.
Se prea poate să fiu găsită răsfoind o comedie de-a lui Caragiale și râzând în cimitirul din apropierea casei mele (paznicii încă nu au realizat că încerc să le reamintesc oamenilor de dincolo de simțul umorului). De asemenea, combinația Stephen King, miezul nopții de Halloween și realizarea că sunt singură acasă, s-ar putea să nu fie cea mai inspirată idee pe care am avut-o.
Iar alegerile mele „extraordinare” m-au convins că TREBUIE și e OBLIGATORIU (două cuvinte absolut minunate… voi vota să fie scoase din dicționar) să citesc și la școală, în timpul orelor sau în pauze.
În aceste circumstanțe a început călătoria „Copiilor viitorului”. Primul lucru care s-a petrecut în momentul în care am scos voluminoasa carte din geantă, am așezat-o pe bancă și am întors prima filă, a fost să aud: „Ce faci, măi, Theo? Vii cu Biblia la școală? Chiar așa de frică ți-e de test?” Am început cu „dreptul”, ce pot spune.
Mi-am continuat lectura pe tot parcursul acelei zile, am terminat orele, am ajuns acasă și am recitit tot ceea ce citisem deja. Am crezut că, după ceva timp de când nu am mai pus mâna pe un roman SF, mă voi descurca. Dar nu. A trebuit să mă reobișnuiesc cu noile denumiri, cu glosarul de la final (în cazul acesta chiar două) și cu diferitele fire narative. Cu alte cuvinte, am continuat și terminat cartea acasă, în liniște și pace, fără să mai fiu întrebată dacă mă voi călugări după ce termin liceul.
Cum aș descrie romanul? Un cameleon de emoții! Cristina Dinu a reușit să îmi reînvie dorința de a citi și a savura SF-urile! Scriitura mi-a luat inima și, precum aripile lui Iulius, a cameleonizat-o, astfel reușind să se adapteze în preajma fiecărui personaj. Amelie, cu ochii ei violeți, înflăcărați și amuzamentul pe măsură, îmi pompa sânge mov prin vene. Herbun, verdele pădurii, metalicul mercur și curiozitatea peste măsură, s-au împletit în sufletul meu, camuflându-l într-o nuanță puternică de verde metalic. Antiteza galbenului sălbatic, animalic al lui Calis, râsetele ei ironice și căldura emanată de calmul și răbdarea din privirea lui Matei, au dat glas unui curcubeu simfonic în mine.
Ce mi-a plăcut la cartea asta? Întrebarea mai potrivită ar fi: ce nu mi-a plăcut? Narmer. De el nu mi-a plăcut defel. Acest personaj, oricât de mult l-aș detesta, e atât de bine construit, cu atâtea detalii, încât mi s-a ridicat părul pe ceafă în toate momentele în care apărea și ridica în slăvi „experimentele” pe care le făcea în cadrul Junglei.
Sincer, nu am cuvinte. Romanul acesta e MUSAI să se afle pe lista de lectură a oricărui cititor și/sau fan SF! E atât de bine scris și gândit încât te tulbură realitatea din spatele cuvintelor. E păcat, pentru că Jungla, Academia, toate, există. Și nimeni nu și-a dat seama de asta. Încă. Urmează să vedem dacă în această umanitate se nasc adevărații „copii ai viitorului”. Sau nu…
Dacă Frank Herbert ar trăi în această umanitate, ar trebui să își păzească spatele! Cristina Dinu tocmai ce a urcat pe motocicletă, iar „va urma”-ul de la final se va metamorfoza cu ajutorul fumului motorului și al Maharm-ului, într-o continuare de care nu mă îndoiesc că va fi chiar mai bună decât primul volum!
Lelia Sandra M. (proprietar verificat) –
Din pacate nu sunt scriitoare de recenzii sau recenzor sau blogger etc., dar imi voi lasa impresia in calitate de cititor. Pentru a citi Copiii Viitorului ai nevoie de o stare de spirit aparte. Este genul de roman care te provoaca sa aprofundezi, sa gandesti, sa fii atent. Nu este o lectura lejera, dar cred ca acesta este si scopul lecturilor SF. Ma bucur ca la final am descoperit un dictionar si explicatia fiecarei “entitati” sa-i spunem asa, facand astfel putin mai usor de inteles functia fiecarui personaj. Mi-a placut mult relatia dintre Herbun si Amelie, iar Aine, care la inceput am crezut ca e un personaj promitator m-a surprins neplacut (dar nu dau spoilere). M-a amuzat faptul ca personajele beau o tona de ceai 😅 inteleg de ce sunt asa de longevive. Se intampla o sumedenie de lucruri din momentul in care Herbun vorbeste cu Zana Masetula. 😅 Ce? Voi nu credeti in Zana Maseluta? Dar ce ziceti de un Totem foarte puternic? De Matei cel Sfant? V-am zapacit destul? Foarte bine, aveti ce citi pentru a va lamuri. 😂😂😂 Recunosc ca nu sunt adepta descrierilor lungi si am tendinta sa sar peste detaliile care mie mi se par inutile pentru actiunea povestii, dar stiu ca alti cititori fix asta cauta, asa ca vor fi incantati. Acel “Va urma” de la final ma face sa sper ca va exista si o continuare, desi am inteles ca e o carte de sine statatoare. Vom vedea, nu? Coperta este absolut superba, o bijuterie, iar povestea este pentru cei care sunt dispusi sa accepte o reala provocare!
Multumesc autoarei Cristina Dinu pentru aceasta lectura antrenanta!
Simona Scumpieru (proprietar verificat) –
Excelenta. Nu o percep ca pe o carte, ci ca pe o viata a mea dintr-un univers paralel. Este atat de bine scrisa incat ai impresia ca faci parte din poveste, esti un privitor care nu are voie sa influenteze actiunea, dar care este mereu de jur-imprejurul personajelor. Totul este descris 4D, de la imagini la mirosuri, fie ele dulci sau pestilentiale.
Este un fel de SF, dar puternic legat de prezent. Personajele sunt extrem de bine conturate, cu personalitati total diferite. Atat de diferite si, totusi, se impletesc atat de bine.
Este o noua lume pe care autoarea si-o imaginează. O lume in care exista si binele si raul si liberul arbitru.
Este o lume plina de culoare, de iubire, de viata. Ar fi minunat daca ar exista in lumea noastra si lumea lor, a Copiilor Viitorului
Em Sava (proprietar verificat) –
Recent am descoperit-o pe Cristina Dinu și mărturisesc că m-a uimit. E năvalnică în scris. O minte rară ce se revarsă într-o scriitură fascinantă. „Copiii viitorului” te absoarbe cu forță într-o lume post-apocaliptică, o lume extraordinar de bine surprinsă, construită cu acuratețea unui foarte bun arhitect. Cristina nu lasă niciun detaliu la voia întâmplării, dă senzația că trăiește alături de personajele ei, foarte credibile, excepțional de bine structurate.
„Copiii viitorului” e o carte ce conține toate ingredientele necesare cititorului avizat, cititorului amator de literatură bună.
Paula Bârsan (proprietar verificat) –
Motto:” Dar nu m-am îndoit niciodată că voi avea noroc; și a nu te îndoi de noroc, este singurul noroc adevărat pe care poți să îl ai” – (Fernando Savater)
Când prea mult folk invadează arta, virați și priviți impetuos și cu gravitate spre Cristina Dinu, sculptor în metal, masterand în chimie-fizică în viața de zi cu zi, ochi de cărbune aprins și foc în priviri, inteligentă și ageră ca o săgeată a timpului, care surprinde prin exuberanța expresiei. Deloc arogantă dar fermă, cu extremă îndemânare și meșteșug ne poartă ca un biker zorit în zborul cuvâtului scris, cu detașare de forță, viteză, libertate și grea subtilitate.
CRISTINA DINU ne invită tulburător în volumul intitulat COPIII VIITORULUI, 682 pg. 2022, Ed.Siono, să-l reconstruim pe Asimov ALTFEL, să-l depășim, să ne zburăm în priviri și să ne găsim locul, chemarea, cu sau fără catedrală, vitralii și sfeșnic aprins de magnetica privire spre noi, să ne căutăm și să ne gasim în noi, pe noi, în noua lume, reconstruită de la minus, nu de la zero, demolator purtătoare a efectelor și ororile istoriei, omenirii.
Era nevoie în această lume post-apocaliptică de o vibrație anume, de o putere de cer care să aducă ALBASTRUL. Dar uneori albastrul e cel mai înșelător, vezi Făuritoare de albastru de Lois Lowri, carte în oglindă cu volumul de față,cumva, în care civilizația redevine primitivă regresează, iar în volumul Cristinei viitorul teleportându-se ani lumină de prezent, albastrul e hipnotic inițial ca apoi să te arunce în ascunzișuri și subtilități de secrete nebănuite, tăinuite în chingi.
Curând am reaflat dar și demult am aflat că intenția contează. Iar intenția de rugăciune este albă, e o goală coală, ca o ciornă banală, un petec de hârtie și suflet, pe care poți elibera și construi emoția ta în rugă, cu credință de împlinire spre împlinire. Fără atunci, fără de timp, fără nimic complicat, doar în mărturisire, așa se scrie spovedania, oriunde te-ai afla, în orice lăcaș ai intra pe mapamond, în univers, fără adverb de timp.
Avem regrete? Avem. Avem substanță? Avem. Avem vulnerabilități? Și mai multe, în timpurile prezente, avem, uneori ajunse la coșul reciclării, totul este să fim sinceri.
Personaje multe, sublime singular și în pereche, frumos construite, extrem de estetice și fin lucrate, ca pentru viitorul de apoi, invadează spațiul lecturii, sudează maharmul.Cheia o așteptam în albă emoție, subiectiv evident, de aceea am și citit cartea de față extrem de repede, cu nesaț. Dar am aflat și m-a invadat altă emoție în această citire, a volumului COPIII VIITORULUI de Cristina Dinu, 682 pg. 2022, Ed.Siono.
Viitorul este al tuturor și mai pregnant al Iubirii, al compasiunii, al armoniei, al traiului în acceptare și ințelegere, al integrării. Da, viitorul este și al lor, al copiii noștri, emoții de noi.
Oare COPIII VIITORULUI, atât de abili, logici, pragmatici dar visători, vor putea escalada viața și disocia GPS-ul norilor ce dau târcoale ? Vor putea friza plasticitatea atât de vocală a vitezei, a minciunii, când necunoscutul mocnit e calea și provocarea?
Îngropăm dureri, slăbiciuni, crematorii de dor. Războaiele noastre personale și ale lumii le aruncăm la coșul rușinii, fugind de ele. Iubim nemărginit, ca apoi ușor spre pornit, viitorul să ne acapareze în vortexul timp. Paradoxal, avem așteptări augumentate cât neputințele noastre ce cheamă- n aplauze orice vibrare de sine.
Să fim Păstrători e cheia? E de preferat să cunoaștem tot, să devenim supraoameni, să stăpânim fără să ne pierdem pe noi?
Feline diafane apoi feroce se reasamblează instanteneu, natura și ea, suprapune peste stări de hipnoză. Apocaliptice priviri peste timp, râuri de plete de foc și neliniști, prevestesc sălbăticia unei lumi, a umanității construită din dragoste, pe nenoroc, război și veșnicie mieroasă, neputincioasă de cele mai multe ori. Calină tandrețe, himeră ascunsă, acestă mașină a timpului.
Atât diafan, împletit în structura rebelă, metalică uneori spre înghețat și clivaj, ating în mângâiere rece o lume universală, zidită sau/și năruită doar prin prin fapte și trăiri, reintegrată în natură cu flora și fauna, natural.
Ele sunt viitorul, valorile pe care copiii noștri le reaprind, indiferent de religie, gen, cultură, tradiție, meridian.
Este o anume îngăduință, toleranță, este o nefirească tăcere, apoi, vibrantă spărtură de orgă în surdina timpului, a cordului sfânt. Așa am simțit eu această scriitură aparte, deloc ușoară zidirea, construcția în sine, cu suspansul, labirinturile, hățișurile atâtor povești și miraculose personaje, uimitor legate, sudate cu flacără, într-o structură de glob de cristal, într-un Fantasy și SF fațetat prin care trecutul și viitorul se cheamă permanent, hrănesc prezentul unei lumi viitoare ce se vrea salvată.
Și aparent fără legătură directă cu cartea, dar imediat lecturării, aflu că un oraș medieval ,e tot ce-și dorește un copil al viitorului, o răcoare de lumină unde se poate arunca fără reținere în maternă și tandră mângâiere.
Câtă nevoie au de iubire acum, copiii viitorului, în timpul prezent, dar într-o lume post-apocalitică!? Nemurirea e calea? Mărturisirea și iertarea ne pot escalada spre sublim? Dar dragostea?
Abia aștept continuarea. Mi-e clar că avem VIITOR cu acest gen de scriitori hotărâți să rămână posterității. Felicit autoarea!