1 review for Eu. Și atât.

1. 

   5 out of 5

   Issabela Cotelin (proprietar verificat) – iunie 14, 2021

   Subiectul cărții Aurei B. Lupu este traficul de persoane, iar predicatul – a muri, un verb conjugat la orice timp al lipsei perpetue de educație reală. Moartea sufletului, uneori și a trupului, drept consecință, e un atribut des folosit de Aura.
   Este cartea tuturor agresiunilor trecute cu vederea zi de zi – acele lucruri pe care nu vrem să le știm, să le vorbim. Mai ales când, vorba Alisei, personajul principal, nu ni se întâmplă nouă. Numai că ele se întâmplă mult mai des decât suntem dispuși, corect politic, să acceptăm și, cât vor mai sta sub preș, toată civilizația aparentă cu care ne auto-epatăm cu atâta sârg e o iluzie.
   E o carte dură și incomodă, incompatibilă – după mine – cu gura sobei sau cu muzica în surdină, inclusiv cu ceșcuța de cafea matinală, pentru că are în ea o lume neagră ca dark web-ul sau ca iadul prognozat. O lume greu de conceput, dar care, din păcate, coexistă în liniște cu cea pe care o denumim normală. O lume pe lângă care nu știm niciodată când trecem, oricare dintre noi, și care iese la suprafață doar cu ocazia vreunei știri nefaste.
   E o carte a celor câteva momente supreme de satisfacție masculină, ce primează asupra oricăror precepte și valori și pe care, dacă nu le capătă de bună voie, unii și le iau cu forța. Și a femeii naive care se iluzionează că are, la rândul ei, pe criteriul posesiei de nuri, un ipotetic control feminin, până cade pradă respectivei agresivități nativ masculine. Deloc de neglijat e și că agresorul este, de regulă, un stâlp al comunității locală – cu soție, copii și tot tacâmul de aparențe. E drept că monștrii nu se nasc din nimic – autoarea explică, informativ, premisa fiecăruia în parte. Dar nimic nu e o scuză pentru o faptă abominabilă.
   Personajele sunt grotești spre tragic și cu predilecție negative. Cele pozitive abia răzbat, ca razele hibernale într-un peisaj înghețat. Însă răzbat, chiar dacă mai e mult până vor încălzi pământul. Iar faptul că un zâmbet empatic în treacăt sau un mic ajutor la timp pot estompa un rău e una dintre ideile cărții și ale vieții în sine.
   Dacă tot am folosit o analogie cu sintaxa, n-aș uita complementul. Cel mai explicit și direct complement, motor al întregii lumi actuale: banul. Banul, cu sau fără articol (penal), într-un caz acuzat(iv) perpetuu, reprezintă baza integrală a societății patriarhale în desfășurare.
   Este o carte naturistă prin exprimare și realistă prin conținut. Timpul este, cum spuneam, cel prezent, locul – străinătatea în care pare ușor de făcut „mia de euro”.
   Are Aura și câteva, numărate pe degete, metafore sau parabole. Dar, cu cât sunt mai puține, cu atât sunt mai reușite și mai dureroase.
   E o carte 18+, cu mesaj evident și cu ținte, tot după părerea mea, clare: fetele care, din cutume sociale, religioase ori din nevoia de supraviețuire, tac și înghit nefirescul unor relații impuse de prejudecățile „civilizației”. Și mai e și pentru fetele care visează cai verzi pe pereți, fără să aibă cine să li-i șteargă vreodată și să zugrăvească din nou.
   Ca să închei optimist, există, totuși, o cale de a ieși dintr-o alegere greșită: năzuința spre lumină, acompaniată de mult noroc. Or Alisa ne demonstrează că, având-o pe prima, îl poate determina pe cel de-al doilea să apară. Sau, cu alte cuvinte, norocul și-l mai face omul și cu mâna lui.