2 reviews for Fiica zeilor – Plecarea celor vechi

1. 

   5 out of 5

   Issabela Cotelin (proprietar verificat) – iunie 12, 2021

   Demult nu am mai citit o carte atât de suavă și de pură, prin formă, prin conținut, prin farmecul visului indus.
   E cumva, prozaic spus, jurnalul unei zeițe, împletit cu perspectiva unui narator neutru, introdus parcă anume pentru paralelismul cu acțiunile și sentimentele simultane ale pământenilor.
   Nu-mi mai plac fantasy-urile de când am crescut – poate cândva, când o să revin la aceeași minte de început. Mi se pare că ceea ce se întâmplă în om însuși depășește orice imaginație și că nu trebuie puse în cârca unor monștri exteriori abisurile sufletului uman. Și, totuși, am trăit cu multă empatie periplurile eroinei principale în toate planurile prin care a fost dusă, deoarece autoarea are talentul deosebit de a contopi realul cu imaginarul într-un mod foarte plastic, aproape firesc. În plus, ne-a adus zeița aici, printre noi, în loc să ne desfete cu presupuneri din îndepărtatul Olimp. Și, dacă o duce la un moment dat la locul ei, o ierți și o înțelegi.
   Acțiunea umană din carte e determinată de binomul apărare/supraviețuire, universal valabil, și locul de desfășurare e atemporal – vremea aceea îndepărtată, de poveste apriorică, a dacilor liberi, care pentru mulți dintre noi azi e doar o sintagmă oarecare. Dar, iată, printr-o astfel de carte-aproape-document (deoarece are inserate și informații tehnice constând în denumiri exacte și atestate istoric, cu trimiteri în subsolurile paginilor), o putem personaliza și ne-o putem reprezenta cu totul altfel decât în manualele de istorie sau de literatură veche, inaccesibilă azi ca limbaj. Iar monștrii indispensabili genului nu sunt, cum am putea crede, niscaiva zei răzbunători, ci niște oameni oarecare, atacatori de profesie – un fel de mercenari ai tuturor timpurilor.
   Finalul are o tristețe metafizică, greu de îndurat pentru toți căutătorii unui altfel de trai decât cel de zi cu zi, dar și multă lumină în el. Și mai are, fin sugerat, un element-surpriză despre care n-o să suflu un cuvânt. Această surpriză trebuie descoperită în tăcere, de fiecare în parte, și rumegată pe îndelete, cu spirit liber și cu multă deschidere – după părerea mea, este o interpretare unică a unui eveniment care-a schimbat istoria omenirii din ultimii două mii de ani și merită atenția cuvenită oricărei idei pertinente.
   Dincolo de toate, impresia care mi-a rămas este că se poate povesti despre daci și lupi fără un patriotism desuet sau declarativ. Că se poate povesti despre zei fără nuanțe păgâne, peiorative sau extraterestre. Că nimic nu e veșnic și nimic nu piere, totul este într-o transformare perpetuă și trebuie doar să vrei ca, în această trecere continuă implacabilă, să-ți faci loc stabil de visare proprie – doar visul frumos și curat atinge eternitatea.
   Nicolina Halgaș ne-a adus înapoi un târâm uitat demult, al zeilor și zânelor din noi, și un sentiment mult deteriorat de existența profană – acela al căutării iubirii absolute, alta decât cea supusă instinctului de perpetuare a oricărei specii sau plăcerii umane.

2. 

   5 out of 5

   Theodora Savuli (proprietar verificat) – august 30, 2022

   Scriu recenzia asta fix după ce am terminat cartea. Nu glumesc. Sunt pe plajă, aciuită la umbra dată de umbrela de soare și scriu pe notițele din telefon. Nu am pic de semnal, nu o pot posta din start, însă am simțit nevoia să fac asta. Personal, tind să las un pic de timp să treacă între ziua în care am terminat o carte și ziua în care doresc să-mi aștern impresiile legată de ea pe o foaie digitală. Acum, lucrurile stau diferit. Asta ca să vă dați seama cât impact a avut acest roman asupra mea.

   Mama a fost cea care mi-a adus la cunoștință existența editurii Siono. (Mersi, mama!) Iar, cum varianta online a editurii mi s-a părut prea “departe” pentru fixurile mele, mi-am pus șapca în cap și mi-am târât hoitul până la Gaudeamus ca să simt filele cărților și mirosul specific al hârtiei pe viu. Cartea care m-a “pocnit”, să spun așa, peste retină, carte pentru care m-am întors în aceeași zi (bineînțeles că plecasem cu prea puțini bani, de parcă nu știam că mergeam într-o librărie), a fost “Fiica zeilor – Plecarea celor vechi” a Nicolinei Halgaș .

   Nu sunt o persoană care să citească istorie în timpul liber, însă legendele m-au fascinat dintotdeauna. Nici nu e de mirare că am terminat romanul extrem de repede, ascultând, în același timp, valurile mării.

   De câteva luni încoace, cartea a așteptat să o deschid, însă ceva m-a oprit din a o atinge și a-i afla povestea. Am păstrat-o pentru concediu. Așa mi-a dictat instinctul. Iar instinctul meu a acționat foarte bine. Știți de ce? Printre primele scene ale romanului se numără una în care Iiana, personajul principal de care m-am îndrăgostit literalmente, aduce ploaia peste un sat. Ghiciți ce s-a întâmplat? În secunda doi, am auzit ploaia cum îmi bătea în geam. Am fost plăcut surprinsă de această sincronizare stranie și am continuat să mă las purtată de Iiana, Vlad, Romanh (cu care m-am conectat foarte bine datorită sensibilității personajului și a “h”-ului din nume), restul Călușarilor, a satului și membrii Confreriei războinicilor lupi, în această călătorie “divină”.

   Mi-a plăcut enorm felul în care au fost conturate personajele. Totul s-a simțit atât de natural, încât chiar am avut impresia că mă întorsesem în trecut și mă aflam în mijlocul dacilor, al zeilor și al focurilor de tabără. Iar personajele erau, nu, de fapt, SUNT reale. Au sentimente, calități, defecte, trăiri, aspirații înalte; sunt cât se poate de umane. M-am conectat cu ușurință cu fiecare dintre ele. Lupoaica Varkana va rămâne preferata mea până la capăt și nu-mi puteți schimba părerea! Recunosc, am o slăbiciune pentru lupi. Mi se par niște animale nobile, curajoase, războinice și incredibil de iubitoare și loiale. Iar personajul Varkanei scoate în evidență aceste calități.

   Să spun că mi-a plăcut cartea nu este suficient. Am adorat-o! Ca de obicei, Sasha Segal s-a intrecut pe sine cu ilustrațiile pentru copertă, făcând o treabă excelentă! Felicitările mele cele mai calde! Nicolina Halgaș, vă mulțumesc pentru că ați reușit, prin această scriitură incredibilă, să mă purtați prin toate stările posibile și să mă ajutați să mă înțeleg mult mai bine. Nu regret nicio lacrimă vărsată pe paginile acestui roman. Absolut niciuna.