4 reviews for Fluturi și alte frunze

1. 

   5 out of 5

   Cristina Cristea – septembrie 19, 2020

   Este una dintre cele mai frumoase cărți de versuri pe care am citit-o de multa vreme. În general, atunci când citești poezie, îți asumi din start că nu vor fi toate pe gustul tau, că unele îti vor atinge inima, altele vor fi o înșiruire de cuvinte frumoase, nimic de zis, dar care nu se pliază și pace peste felul tău de a simți, nu găsesc cheia aia de rezonanță. Aici însă, dacă nu lacrimezi de dor, de dragoste, de tristețe, râzi de maniera jucăușă în care ai personalizat o floare, o frunză sau… o oaie. Daca nu simți nevoia să visezi la gândul unui dor pe care îl credeai bine ascuns, te refugiezi printre anotimpuri care se creionează pur și simplu în culori, nu în cuvinte. Pur și simplu e o carte pe care nu îți vine să o lași din mână, o carte care cred că poate convinge și pe cei mai sceptici că poezia chiar merită citită.

2. 

   5 out of 5

   Simona Poclid – octombrie 10, 2020

   Un „act existențial”, de o simplitate covârșitoare, în care nu forma primează, nici volutele literare, ci trăirea, dezvelirea, îngemănarea cu sinele și spunerea unor adevăruri despre sine, despre viață, în felul genuin și prea sincer al copilului care se întoarce-n matca amintirilor și se bucură. Ca și-n acest poem, în care eul liric (nu m-am mai gândit după bacalaureat că voi mai scrie vreodată ,,eul liric”, râd) spune că omul e câine și câinele e, de fapt, om. Omul, spune ea, „îți pune zăbală”, „îți fură vara”, „te frânge în două” și „te apune”. Mi-a plăcut deslușirea unei idei într-o formă atât de simplă, căreia i se alătură, negreșit, impactul transferului dinspre animalitate spre om și viceversa. Oamenii ar trebui să invidieze câinii (presupuși ca fiind răi, de pe vremea când sălbăticia lor nu ierta pe nimeni) care-i întrec când vine vorba de umanitate. Ce răsturnare dureroasă a lumii. Căderea de pe nori e rezolvată în chip insolit prin ,,Dar am carnea bună și memoria proastă. Mă vindec și uit”. Iar diferențele dintre oameni au ceva dulceag și ironic în contratimp, care mi-au amintit de purecii lui Aristofan, ale căror sărituri le măsura Socrate. Cu puțină atenție, fiece poem își relevă seva ideilor; din ceea ce pare o joacă transpar o sumedenie de rescrieri a unor idei care ne înalță și ne cioplesc ca persoane. Em Sava mi-a destăinuit pe prima pagină, cu aceeași nonșalanță și maturitate, ,,…aici nu sunt versuri […] Sunt eu.” Îmi doresc ca acest act curajos, de trecere a unui prozator la poezie (pas greu în ochii mei), să fie primit cum se cuvine. Primit cu drag și citit cu inimă deschisă!

3. 

   5 out of 5

   Poteci de dor (blogger) – octombrie 24, 2020

   Ai avut dreptate, Em! Nu scrii poezie. Știu sigur că o poți face, că știi cum, și încă foarte bine, dar nu o faci. Am cartea în brațe, fluturii îmi zboară prin cameră și prin gând, frunzele și-au făcut cuib în părul și sufletul meu, și nu pot spune că am citit o carte de poezii, că am citit file cu versuri. Deși când spui „poezie”, spui aproape tot, parcă ar fi prea simplu de data asta, prea puțin, prea încadrat în norme. Pentru că toate literele „modelate-n joacă” și așezate de tine-n vers ar trebui să poarte un alt nume. Unul care să redea simțirea, emoția, lacrima, dorul, surâsul, zborul, culoarea și aroma. Știu, ar trebui, poate, să adun mai multe cuvinte și tot nu cred că aș fi mulțumită, tot aș fi tentată să caut altele.
   Mă gândesc totuși că dacă spun că e
   PO veste, E moție, Z batere și z bor, I ubire și iluzii rătăcind prin anotimpuri și simplu, Em, aș fi mulțumită. Și atunci, abia atunci, adunând cuvintele, i-aș spune POEZIE.
   Mi-am pus sufletul „sub pulovere de lână”, atât de calde îi sunt filele cărții tale, și l-am lăsat să viseze. M-a dus în lumi de demult, l-au trimis în lumi pe care doar le bănuiește și în altele pe care și le dorește. Și filă cu filă, și-a creat și el o lume, cât un „nasture mic și verde”, dar care face cât un Univers întreg.
   Am zâmbit, am râs, am lăcrimat, am oftat, am visat, am simțit adieri de arome și învăluiri de parfum.
   Mi-ai adus „vară în octombrie” și mi-ai strecurat „un pic de martie în buzunar”. Și să știi că mi-ai dat de lucru, trebuie să mă ocup puțin de „curățenia de octombrie”, uneori simt și eu că parcă nu mă mai încape…
   Em, nu știu ce demersuri ar trebui să fac, cine se ocupă de toate actele necesare, cui să mă adresez pentru asta. Dar deși ai dovedit că ai deja, și pe bună dreptate, consideră că sufletul meu ți-a mai acordat un „permis de port-cuvânt”.

4. 

   5 out of 5

   Cristina Apostol – august 16, 2021

   Pentru început am depănat poeziile autoarei din minunatul volum “Fluturi și alte frunze” apărut la Editura SIONO în anul 2020. O culegere de versuri ce ating cele mai sensibile coarde, redând pofta de viață și culoare. Unduirea rimei e una fluentă și ușor derijabilă, ne poartă acolo unde începuturile sunt frumoase și unde drumurile se perindă cu depărtarea, cu freneticul zilelor dar și cu dragostea.

   Cartea “Fluturi și alte frunze” nu e doar un buchet de poezii alese, ci e o căldură a unor cuvinte ce strâng sub aripă o trăire, o contemplare și suflete dornice să vibreze în tonalitatea unor rime ale căror conținut te absorb în totalitate. Cursivitatea exprimării gândurilor e minunată, te “așterni” contemplativ sub versuri și plutești într-o oază a unor feerii poetice originale.

   “glezna-mi suspină amprenta lacrimii tale,
   umbra uscată a privirii albastre
   lacrimă tremurândă,
   mijind aripi de fluturi
   și dacă eu sunt un fluture?”
   (în poezia, A ta?)

   Autoarea Em Sava este îndemnată de dorința absolutului prin sensibil și frumos, prin tot ce definește suflet pentru suflete, cugetul său se îndreaptă spre înălțimi și spre o reintegrare în lumea de origine, cu miros de acasă. Iar poezia pentru ea e un paradis recâștigat și însemnat în toate aceste tăceri frânte.

   “Strada mea se numește DEPARTE
   și casa mea se numește DEPARTE
   și eu în pașaport sunt: E. DEPARTE
   M-am pierdut de mine în ziua aceea
   când a răsărit prima literă din alfabet.”
   (în poezia, Departe de mine)

   Deosebit de sugestivă și mobilizatoare este aceea imagine cu depărtarea, cu aceea „acasă” umblătoare, prezentă printre pagini, o stare care probabil a dus la o fluiditate a versurilor și le-a pus într-o valoare deosebită, ca dorul, ca nevoia de a fi. Autoarea a redat din interiorul ei un popas prin fiece poezie scrisă, pe toate drumurile rime fugare, flori, ploi, toamne, ierni, staționărilor de viață care ne-au dat direcția cărții sale. Nu contează pe unde și în care loc; eu, poate și tu o vom descoperi doar citind. Cartea e într-un cuvânt “adevăr”, nu ne îmblânzește, nu ne încearcă, nu ne ademenește pe locuri periculoase ci ne pune pe tavă trăirea suavă a autoarei, a frământărilor ei și a tandreții dăruirii prin vers. Viața aici e colorată și înmiresmată a toamnă chiar dacă aceasta nu e scutită de tristeți și experiențe care mai de care. Cu o atenție mai deosebită a sensului fiecărui vers vom ajunge la concluzia că scriitoarea ne mângâie părintește și ne croiește părțile inimii spre înzestrarea sensibilului; refugiindu-ne în acele târzii toamne, în acele trecătoare absențe, în acele depărtăși ce se cer depănate de slova poetică. Avem înșiruirea unor secvențe de zile, luni și treceri care citindu-le și aflându-le ne fac bine, ne fac să aparținem acestor poezii, să fim părtași la aceași trăire și respirație prin cuvânt.

   “Când visele se sparg în stele
   cu luna ce freamătă noaptea,
   Furtuna curge-n stropi de soare,
   iar eu sunt tu și tu ești eu.”
   (în poezia, Furtună cu soare)

   Mie îmi rămâne sarcina să vă îndemn la poezie, pentru că ea este mierea ce ar trebui să o gustăm în fiecare zi, puțin câte puțin pentru a menține gustul suav al naturii, al vântului, al prospețimii, iar cartea “Fluturi și alte frunze” ne prezintă o acea gură de aer proaptăt din inima unui șes în plină înflorire spirituală. Mulțumesc editurii SIONO pentru posibilitatea de a o citi pe Em Sava și minunata-i carte de poezii! Cu prețuire!