Mânuind deja cu dexteritate, aș putea spune, sapiențiala tristețe a faptelor trecute și ireversibile sau a frumosului care ori s-a dus în altă lume, ori n-a ajuns să se întâmple în lumea asta, Ileana Vlădușel vine cu un nou volum de poezie, de data aceasta de dragoste, de dor, de inefabil fior. Volum care, dacă prin absurd ar fi rămas fără titlu, ar fi putut fi numit după una dintre poeziile cuprinse în el, care ar reprezenta cu ușurință o sinteză a întregii lirici a autoarei: Metafore albastre.

Amintiri peste care praful uitării nu vrea să se aștearnă, așteptări nedefinite, regrete dulci-amărui pentru atât a fost să fie, întrebări retorice la care numai universul – un univers fragil, indiferent și totuși empatic în felul lui greu descifrabil – poate da răspuns, uniunea cu natura, prezentă în toată lirica și epica Ilenei Vlădușel – toate acestea și variațiuni pe tema lor le (re)găsim în volumul de față.

Cu alte cuvinte, este o poezie în care epica lipsește cu desăvârșire. Aici, în loc de a se petrece, totul se simte, iar modul și timpul verbului inerent slujesc cuminți substantivul, căci Ileana Vlădușel scrie din suflet pentru suflet. Sunt convinsă că, din Neuitatele cuvinte înșirate în carte, cel puțin câteva vor rămâne în memoria afectivă a cititorului care le va fi descifrat cu inima.

Issabela Cotelin