1 review for O altă ea

1. 

   5 out of 5

   Cristina Apostol (proprietar verificat) – mai 24, 2021

   Citind-o pe Petruța Petre. Cartea “O altă ea”!

   Pe scriitoarea Petruța Petre am descoperit-o datorită cărților sale care mi-au ajuns la inimă și ne-au bucurat în egală măsură pe întreaga familie; pentru că autoarea are un buchet literar deosebit și vast, de la poezii, roman de dragoste cât și cărți pentru copii. Anul acesta i-a adus autoarei o nouă perlă literară, mai exact cartea “O altă ea” apărută la editura Siono ce face parte din categoria Beletristică. Cartea e un tsunami de trăiri cu intensitate la maxim care a răscolit, a atins cele mai sensibile coarde și a fascinat.

   “O altă ea” mi-a creionat un tablou existențial, cu bune și rele, cu frici și angoase, cu împăcarea zilei de mâine și astuparea adevărului cu un strat de ploieală artificială a zâmbetului rătăcit. Toate pentru văzul lumii, pentru acea complacere cu care se poate obișnui un suflet, și o inimă rănită. Toate în ansamblu au reîntregit o operă care și-a strigat iubirea, freamătul și împlinirea ieșind din coconul nefericirii vibrând a nou printr-o “altă ea”.

   “Se simțea o femeie incompletă, tot timpul avea sentimentul că din puzzle lipsește câte ceva: uneori îi lipsea iubirea, alteori avea nevoie de două brațe în care să alerge și să plângă. Negăsindu-le se transformase în stâncă la exterior și castel de nisip la interior.”

   De multe ori am înțeles că viața ne testează, la rezistență, la devotament, la dragoste, la răbdare și multe altele. Doar viața ne poate pune în fața faptului împlinit pentru a ne abandona într-o mare de regrete, visări și speranțe. Dar poate? Dar, se va întâmpla… până unde? Până când? Am înțeles că rătăcirea are multe forme, și tot atâtea măști înmărmurite de niște regrete ce dor și de așteptări ce s-au prăfuit în ceața timpului. Am înțeles că o dată ce vom conștientiza că nu mai aparținem unei relații, că nu împărtășim aceeași iubire drumurile se închid aici ca și calea inimii. Cu o astfel de înstrăinare se confruntă și eroina noastră principală, Cristina, o ea care nu se mai regăsește în propria-i căsnicie, o relație dorită la început însă acum totul e ca într-o poveste de rău augur, o scriere în care năluca dezamăgirilor ce s-au acumulat în ani, în necuvinte, în reproșuri strigate își cer tributul, își cer așezarea pe piese, și finalitatea. Fără … și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, nici vorbă de așa ceva aici! Sau poate…

   “E trist când unul încă mai iubește și celălalt e deja cu sufletul departe; e trist când unul încă iubește și celălalt e pe alt sens de mers, pe care nu mai există interzis, ci totul i se oferă gratis și necondiționat. Viața pune omul de multe ori să lupte sau să accepte; lupta este mereu condiționată de iubire. Luptă numai acela care iubește cu pasiune, care simte că locul lui e în centrul bătăliei, nu pe margine, care are forța să se arunce cu brațele goale în vălvătaia luptei. Luptă acela care știe că, pierzând, se pierde și pe sine; (…)”

   Chiar dacă cu o carieră de succes, chiar dacă mamă de copii mari, Cristina e umbra propriei căsnicii, cu un soț absent aceasta încearcă să fie cât de cât bine în ciuda dezmembrării sale sufletești care se face o dată cu ignoranța lui, cu replicile acide, cu vânătăile ascunse de ochii curioșilor și de nopțile albe plânse în neștire. O femeie luptătoare totuși cu o fire mult prea sensibilă de a pune un punct mare în relația sa cu Paul, soțul ce-și impune poziția, statul și masculinitatea severă. Astfel aceasta e într-o continuă instabilitate emoțională, fapt ce cade pe mâna unui hărțuitor de pe internet Doru, un ciudat ce printr-un joc al circumstanțelor atentează la viața ei arătând încă o dată zona sensibilă a rețelelor de socializare. Nimic acolo nu e ceea ce pare… dar cred că foarte puțini înțeleg în ce pericol se află până nu se pun în fața faptului împlinit.

   Marea sa bucurie este întâlnirea cu Tudor, un om ce-i împarte aceeași dezamăgire în cuplu, doi rătăciți ce parcă se cheamă ca într-un magnet pe țărmul mării, acolo unde sufletele își caută regăsirea și clipele încă traseele neparcurse. Pentru început doi străni, apoi doi colegi, iar din chemarea mută doi sfătuitori ce resuscitează o spovedanie. Acea a iubirii. Timid. Nesigur. Fugar…

   “- Azi tu mi-ai făcut să văd soarele în noaptea din sufletul meu.”

   Karma, sau jocul universului ba îi apropie, ba îi poartă pe valurile tulburi ale mării într-o nelămurire proprie; când descoperim doi adulți asumați într-o adulmecare a sexualității, ba doi adolescenți timizi la prima întâlnire; când două suflete chinuite de învinuiri … când niște înfrigurați în căutarea brațelor de alinare. Iar povestea lor se scrie, cu pete mari de cerneală în mâna unui necunoscător în ale scrisului vintage, cu călimară și pană, cu boemul emoțiilor care întârzie să se așeze într-un text coerent cu început și sfârșit. Și totuși, ce e să se întâmple se va înfăptui, se va avea să se consume va fi, ce este cioplit de soartă se va realiza ca într-un ecoul al tânguirii a două suflete înrădăcinate adânc unul în altul.

   “Hai să nu ne mai ascundem, hai să trăim. Suntem doar noi doi acum, aici. Nu vrei să renunțăm la măști? Tu nu mai ești soția supusă, angajata punctuală; eu nu mai sunt soțul… tont, (…), suntem noi, Cristina și Tudor.”

   Romanul “O altă ea” s-a dovedit pe cât de dătător de speranță pe atât de trist, dramatic și apăsător la suflet, aș fi dorit să o trezesc pe Cristina și să îi explic că viața nu se limitează doar la un soț absent, că bucuriile sunt nemărginite iar propria sa împlinire i-ar fi lărgit orizonturile. I-aș fi zis… deschide ochii, privește, iubește, sau iubește-te pe tine în sfârșit. Oare e chiar atât de greu? Oare îți este mai bine să stai în “sucul” dezamăgirilor și jumătăților de măsură? Aș fi luat-o de mână și i-aș fi arătat și altă parte a monedei, să se privească dintr-o parte, să-i fi analizat poziția sa în acea atipică căsnicie în care ea era prizonieră iar el un liber turist călător. Aș fi strâns-o în brațe și ia-ș fi spus, drumul tău abia a început, nu-ți pierde speranța! Cum nici eu nu mi-o pierd citind iar și iar… ajungând la un final care se cere încă scris, încă trăit, încă experimentat într-o carte în care “o altă ea” renaște, retrăiește, rescrie, remodelează, și din nou simte că ia prima gură de aer înafara unei căsnicii toxice.

   “O altă ea” este o poveste de viață cu bune și rele, o scriere ce înmugurește sub ochii noști și care îți taie respirația. Textul e o feerie de emoții și sentimente strânse la un loc, gata pregătite să te acapareze în întregime, cum de fapt e întreaga scriere a Petruței Petre, iubirea se înfiripează timid, atingerile tot mai înfocate iar stilul deosebit de liric îmbinat cu poezie mi-a fost balsam pe suflet. Mi-a plăcut mult abordarea acestei povești cât și finalul care îți lasă multe multe semne de întrebare. E unul care mi-a dat frâul liber imaginației creând pentru cei doi o melodie la doi, un vals al eternității, o continuitate magnifică. Recomand cu căldură cartea celor care sunt în căutarea unei povești intense înlănțuite de profunzimea unei iubiri mature ce se caută prin timp și spațiu!

   “Emoțiile înfloresc, subliniind truismul că niciodată nu e prea târziu.

   O altă ea, cea de-a noua carte a scriitoarei Petruța Petre, propune cititorului psihologia unei femei aflate la răscrucea a trei bărbați, oscilând între virtual și real, consumată de întrebări și răspunsuri al căror zbucium pare a se liniști în primul val spart la malul mării.
   Va reuși eroina să devină o altă ea?” (Em Sava)