You must be logged in to post a review.
Oceanul în flăcări
de
Theodora Savuli
40,00 lei
sau comandă cartea prin SMS la numărul: 0723 581 373 (tarif normal)
IMPORTANT: numărul de mai sus este NUMAI pentru SMS. Pentru contact, apelați 0729 962 859.
– titlul
– câte exemplare?
– numele destinatarului
– adresa de expediere
– numărul de telefon
– costul expediției este unic, 5 lei pe teritoriul României
ISBN: 978-630-6509-33-1
Anul apariției: 2023
Nr. pagini: 242
Format: 13 x 20
Într-o zi, nu am mai putut. Valurile erau mult prea mari, Oceanul prea învolburat. Creasem o furtună pe care am fost incapabilă să o mențin sub control. Apa îmi șoptea, mă chema. Și nu puteam face altceva decât să las sforile din mână. Mă supuneam. Sunt momente în care Oceanul reușește să adreseze întrebările corecte, astfel ajutându-mă puțin în a găsi colacul de salvare. Sau măcar o scară din funii. De data aceasta, însă, dorea să sufăr. Cred că se săturase de mine.
Elementul ce unește povestirile din noul volum de proză scurtă al Theodorei Savuli se poate rezuma astfel: simbolistica unor spirite neliniștite. Caracterul „horror” augmentează întregul, nu atât prin ce arată, cât prin ce sugerează.
Opinii
Nu există încă recenzii.