Într-o zi, nu am mai putut. Valurile erau mult prea mari, Oceanul prea învolburat. Creasem o furtună pe care am fost incapabilă să o mențin sub control. Apa îmi șoptea, mă chema. Și nu puteam face altceva decât să las sforile din mână. Mă supuneam. Sunt momente în care Oceanul reușește să adreseze întrebările corecte, astfel ajutându-mă puțin în a găsi colacul de salvare. Sau măcar o scară din funii. De data aceasta, însă, dorea să sufăr. Cred că se săturase de mine.

Elementul ce unește povestirile din noul volum de proză scurtă al Theodorei Savuli se poate rezuma astfel: simbolistica unor spirite neliniștite. Caracterul „horror” augmentează întregul, nu atât prin ce arată, cât prin ce sugerează.