A fost odată ca niciodată un om care a iubit poveştile. Le-a auzit pe ale gâzelor, pe ale florilor şi pe ale pădurilor, pe ale tuturor vieţuitoarelor văzute sau imaginate vreodată. A auzit şi poveştile pitite de oameni în crâmpeie de legendă, în râsete şi în lacrimi, în ochi şi în gesturile cele mai mărunte. Le-a auzit, le-a împletit cu născocirile minţii sale şi le-a adunat în cuvinte supuse ritmului şi rimei, ca să fie pricepute şi de noi, ceilalţi, cu toţii. Unele sunt suave, pentru nepoţii care i-au spus Bicu înainte de a învăţa că-l cheamă Dumitru Curcăneanu. Altele poartă amprenta aspră şi a amară a rătăcirilor sufletului pe cărări întortocheate printre patimi. Şi toate s-au aşternut pe filele acestei cărţi, aşteptând să fie citite de suflete de copil din trupuri de toate vârstele.