2 reviews for Scrisoare pe o floare de salcâm

1. 

   5 out of 5

   Issabela Cotelin – august 8, 2021

   Am citit la Cristina Cristea o poezie care știe ce vrea, cu formă clară, chiar dacă mai mult liberă și pe alocuri albă, cu un fond descifrabil în mesaj limpede și care a înțeles că se poate folosi cuminte și frumos de cuvintele existente deja, în „detrimentul” câmpurilor semantice necunoscute, însă atât de greu încercate astăzi. Am subliniat acest fapt pentru că personal îl apreciez mult.
   Îmbinarea cuvintelor autoarei induce, îndeosebi cunoscătorilor, vagi nuanțe soresciene, mai ales în comparațiile sau alăturările vibrante de abstract cu concret, și amintește și de Nichita pe alocuri – ba o dată o face și la propriu. Versul este, în ansamblul lui, epic, dar lirismul, deși aproape inexistent ca exprimare, curge din toate spațiile dintre rânduri și cuvinte și din imaginile vizuale bine schițate.
   Expresia e simplă și directă, de discuție la o cafea. Dar câte taine nu dezvăluie uneori astfel de dialoguri… Aș înainta chiar ideea că este o ceașcă de cafea întoarsă pe dos, în al cărei zaț ghicești un omagiu adus iubirii simple, care unește suflete, până și – sau mai ales – acolo unde viața obișnuită desparte. Câteodată dorul de iubire pare mai pur decât iubirea însăși.
   O recomand cu plăcere (cartea se găsește la Siono) acelora care au trecut măcar o dată printr-un asemenea „Destin”:
   Obișnuiam să fiu o femeie
   ca toate femeile lumii
   care iubesc,
   fac copii,
   robotesc
   visând uneori
   cu ochii spre stele,
   îmbătrânesc
   și apoi o iau de la capăt.
   Obișnuiam să fiu o femeie
   ca toate femeile lumii,
   dar într-o zi mi-ai zâmbit
   și de atunci
   nimic nu a mai fost la fel.

2. 

   5 out of 5

   Delicatese Literare – noiembrie 22, 2021

   Îmi plac atât de mult cuvintele, încât uneori ajung să mă confund cu ele și atunci le las să zboare, în rime sau nu, să spună ele în locul meu că fără toate acestea viața mea ar fi goală și lipsită de sens…” – Cristina Cristea

   ∗

   Medic de profesie, Cristina Cristea a iubit dintotdeauna literatura. A debutat în revistele școlare, apoi a apărut cu poezie și proză în diverse publicații literare și antologii (Luceafărul din vale, Columna iubirilor eterne, Dincolo de retină, Traiectorii fragile, Vis cu Nichita, Convorbiri literar artistice și eCreator, Nuanțe de piper și ciocolată).

   ∗

   Poezia Cristinei Cristea este o simfonie fluidă a unei minți răscolite de dragoste de viață. Poeta este, prin propria scriitură, o floare de salcâm roz. Neapărat roz, pentru că e o specie rară, așa cum este și cuvântul pus la baza unui univers descriptiv, cu case mici și albe, cu mușcate la ferestre, cu cireși înfloriți și dragoste ce se întinde curat în pânze pictate de amintiri, colorate adesea olfactiv. Emoțiile se scriu pe petale de floare, care se transformă adesea în fluturi, reinventând un ludic al gingășiei trăirilor. (Em Sava)

   ∗

   Toamna este o poezie, o scrisoare către anul următor. Ce altă scrisoare poate fi mai frumoasă decât: „Scrisoare pe o floare de salcâm„?

   „Privesc timpul

   cum își trece nepăsător

   degetele printre amintiri,

   nu mai știu unde ești,

   nici nu știu dacă ai fost

   sau doar te-am inventat

   în povestea asta

   pe care o șoptesc uneori

   în serile când plouă,

   mai ales atunci când plouă,

   să nu mai simt

   dacă plâng eu

   sau doar salcâmii

   își scutură floarea

   ca o pecete de final

   peste o scrisoare de dor

   pe care tu

   n-ai să o citești

   niciodată.”

   O lectură frumoasă, ce te poartă pe aripile emoțiilor, evocând imagini din propria experiență de viață, proiectate pe petalele versurilor Cristinei Cristea.

   Poezii care fac sufletul să tremure de emoție, inspiră, te poartă pe cărarea amintirilor, pe care le simți prin prisma propriilor emoții.

   „Hai, ia-mă de mână,

   vreau să uit cât de singur și trist

   este visul nostru

   în doi” – Târziu

   „Dorurile nu mor” este o poezie despre iubire, o iubire de demult, rămasă agățată de ramurile sufletului în pofida timpului. O poezie dulce- amară, așa am simțit-o, și totuși, plină de emoție!

   „Nu am mai vorbit demult…

   În cana de ceai au crescut arbori

   de care sufletul meu a rămas agățat

   ca o haină veche

   la care nu poți să renunți,

   zbătându-se sub o ninsoare

   rece și fără culoare

   ce plutește stingheră de jos în sus

   ca umbra unei păsări ucise.

   Doar tăcerea pare aceeași,

   privindu-mă în ochi,

   așa cum tu nu ai făcut-o niciodată

   așezându-se fără grabă între gândurile mele

   ce șoptesc sacadat,

   ca toaca bătută la ceas de seară,

   te iubesc,

   te iubesc,

   te iubesc…

   Știi, dorurile nu mor niciodată…”

   Prin fiecare nouă poezie, Cristina Cristea ne ilustrează emoții pe care fiecare dintre noi le interpretăm diferit. Nu asta este important. Ceea ce este cu adevărat important este că le simțim! Din abundență!

   Ne vorbește cu simplitate despre tristeți și bucurii, despre dorul ce macină sufletul și iubirea care-l umple, despre ducere și lacrimi sau despre bucuria de a trăi viața.

   „Nu plânge,

   eu am să închid puțin ochii

   și am să plec să mă odihnesc

   în lacrima ta

   pentru o veșnicie.” – Scrisoare din infern

   O lectură perfectă pentru o zi de duminică. Relaxare, bucurie pentru suflet!

   „Scrisoare pe o floare de salcâm” este un volum de versuri care iți rămân în minte chiar și la ore bune după ce ai dat și ultima filă! Asemeni florii de salcâm, poeziile Cristinei Cristea sunt un ciorchine de emoții variate la care te poți bucura de imagine 3D: simțire, gust și miros! Au gustul propriilor experiențe, mirosul amintirilor dulci amare și vin cu experiențe de viață ce te ajută să îți gestionezi propriile gânduri.

   „Să nu îți fie teamă de cuvinte…

   ce gol ciudat în urmă au lăsat,

   în noaptea asta-n care totul minte doar

   ochii tăi mai ard, ca un păcat…”

   O lectură care-ți dă o stare de bine, ce te face să îți transpui propriile trăiri și sentimente în tabloul ilustrat de fiecare poezie!

   „Doar distanța dintre noi

   e mai amară decât cafeaua

   cu aromă de ploaie,

   pe care o beau în diminețile reci

   ale unui anotimp legat la ochi

   cu franjurii unei fericiri uitate,

   când mă plimb printre gânduri

   purtând pe umeri, ca un șal,

   ultimul tău te iubesc…”

   „Cafea cu aromă de ploaie” este poezia care mi-a inspirat toamna friguroasă, când cerul își plânge durerile curățind suflete!