Chiriașa de la ultimul etaj a atras imediat atenția vecinilor. Niciun străin nu locuise până atunci în vechiul lor palazzo. Erau curioși și suspicioși: „Cine mai e și străina asta? De unde a apărut? Cu ce se ocupă? De ce nu salută?“ Câțiva domni mai sociabili au încercat să intre în vorbă cu ea. Nicio șansă, străina de la ultimul etaj nu se deranja nici măcar să le arunce o privire. Trecea pe lângă ei grăbită, mereu elegantă, lăsând în urmă o dâră de parfum fin.
Nici domnul Rossi nu avea pace. A început, sub diverse pretexte, să facă vizite dese la apartamentul închiriat. Suna prevăzător la ușă, iar dacă tânăra nu deschidea, intra cu cheile de rezervă. În fond, era proprietar, avea tot dreptul.
Apartamentul nu suferise nicio modificare, dar, în mod inexplicabil, arăta altfel, mai luminos, mai viu, mai parfumat. Dulapurile vechi ale austerei lui mame erau acum ticsite de haine și eșarfe colorate, iar sertarele comodei ascundeau piese de lenjerie intimă cum numai în vitrinele anumitor magazine mai văzuse. Pentru domnul Rossi, casa în care crescuse i se arăta acum ca un univers misterios, excitant și interzis.
Pe patul desfăcut a zărit într-o zi o pereche minusculă de bikini roșii de dantelă. Nu a rezistat tentației, i-a luat și i-a strecurat în buzunarul de la haină. „Iartă-mă, mamă“, și-a spus și a ieșit din apartament închizând cu grijă ușa în urma lui.

Volumul de proză scurtă “Străina de la ultimul etaj”, aparținând scriitoarei Maria Bertoldo-Stocheci, continuă seria de literatură feminină ce a debutat cu deja celebra “Fată cu cimbru în buzunar” a Mariettei Dobrin. De la distanță de casă, dar sondând atât în zona de obârșie identitară, cât și în spațiul țări(lor) adoptive aspecte din viața și din agenda morală a unor personaje pe cât de oneste și convingătoare, pe atât de insolite, Maria Bertoldo-Stocheci ne încântă cu o selecție de splendide povești și întâmplări memorabile, relatate când cu o fragilitate de porțelan, când cu o forță de gladiator. Stilul limpede, cursiv și alert – însă deosebit de expresiv și de aplecat spre detalii minuțios alese – nu face decât să potențeze charisma acestui volum. Trebuie spus că autoarea și cuvintele ei sunt într-o congruență perfectă, fiind deopotrivă de elegante, sincere, sofisticate, autentice, aristocratice chiar, ceea ce e cu atât mai admirabil cu cât amenințarea clișeelor pare să devină, în prezent, tot mai sufocantă.