2 recenzii pentru Trăiri

1. 

   5 out of 5

   Cristina Apostol (proprietar verificat) – mai 19, 2021

   Citind-o pe Irina Magierka. Cartea “Trăiri”!

   Irina Magierka este absolventă a Facultății de Drept, a profesat ca magistrat-procuror vreme de peste 16 ani în țară și acum locuiește în Germania. A debutat în 2002 cu volumul “Ecoul nerostitei rugăciuni”, sub egida poetului Valeriu Stancu, iar în 2020 a publicat povestirea “Savoare de cireșe amare”, în Antologia SIONO, “Nuanțe de piper și ciocolată”.

   Anul 2021 i-a adus autoarei o nouă carte la Editura SIONO cu o încărcătură aparte, aceasta se intitulează “Trăiri” iar parcursul său e vibrație vie. Valeria Mahok spunea: “Poeziile sunt florile câmpului sufletesc parfumate de intensitatea simțirilor emotive.”, astfel am trăit și eu citind această explozie de frământări, de rime, de spontane revărsări muzicale ale notelor venite din adâncul inimii. Fiecare cărare bătătorită de pașii acestor poezii mi-a deschis o eternă iubire către înaltul gândurilor, a învelișului tainic al Edenului.

   … ghid pentru suflet…

   Scriu…
   Tăcerile mele
   Răspunsuri în tainele nopții,
   Cratime scurte,
   Gânduri,
   (…)
   (din poezia Sublim)

   Dacă sunteți mai rezervați în a citit poezie, acest volum este modalitatea perfectă de a redescoperi bucuria versurilor. Pentru că poezia ne poate da putere, ne poate face să ne dublăm starea de bine sau să ne minunăm de surprizele și plăcerile vieții într-un număr mic de pagini într-o închegare de cuvinte mai minimaliste dar care poartă o întărire plină de semnificații pe care nici un text nu le poate întrece. Citirea unei poezii în fiecare zi este bună pentru suflet, mai ales în vremuri tulburi, iar bucuria acestui volum este că ne atinge acolo unde trebuie, potrivind acele nevoi pe care le așteptăm de la o zi, de la o clipă, de la o rimă înfloritoare.

   “Între noi
   Doar tăcerile
   Mai foșnesc cuvinte.“

   Volumul de versuri frământă gândurile, așteptările, iubirile și experiențele pentru a ne coace nouă dorința de frumos, sensibil și iubirii pe litere. E cartea ce creionează adevăruri din suflet pentru a arăta că dincolo de rămășițele vieții rămâne arta textuală, o rimă întortocheată, un suspin venit din ce-a mai firavă compoziție de cuvinte, o poezie ce ți se poate întipări pe retină semănând acolo o speranță în taina rugăciunii. Volumul mustește de înțelepciune și nostalgie, asezonate cu un lirism perfect. Citind, m-am simțit ca spectator împătimit la operă, acolo unde cântecul și patosul fac o echipă, acolo unde pasiunea în ceea ce faci și ce crezi scoală spectatorii în picioare și ridică aplauzele la cer. Acolo unde sentimentele prind viață chiar dacă nu mai au puterea să strige. Se fac prin mimică, iar aici în cartea autoarei Irina Magierka am fremătat lăuntric o dată cu fiece cuvânt sau vers ce mi s-a înșirat în fața ochilor. Totul a fost atât de viu… atât de prea-frumos. Mă ridic în picioare și aplaud, cu prețuire măreață pentru această paletă de culoare.

   Te iubesc aidoma
   Poeziei nescrise,
   Cuvântului nerostit,
   Gândului tăinuit,
   Zborului frânt…
   Cum nimic din toate astea
   nu a fost făcut…
   Te urăsc aidoma…
   (din poezia “Mărturisire”)

   Cartea “Trăiri” s-a dovedit acel stop când ajung în punctul să-mi trag și sufletul, să inspir și să absorb cuvânt cu cuvânt. Acesta e efectul poeziei asupra mea. Să citesc și atât. Să mă descarc. Să nu caut definiție sau să scot din context. Fiecare componentă găsită printre file a avut menirea să-mi atingă coardele sensibile, poate nu doar pentru a impresiona în mod excesiv ci pentru a se sedimenta pentru o data viitoare. Pentru că poezia mă ademenește spre ea, iar și iar, ca o întindere în care mă regăsesc, în care mi se așează gândurile și se sting furtunile și înfloresc cele mai sincere zâmbete!

   Mie îmi revine sarcina să vă invit la lectură, să citești poezie nu-ți trebuie motive. Citiți versul, faceți acea punte spre sufletul vostru, pentru că poezia este fondarea fiinţei prin cuvânt, și poate mult mai mult!

   “Dacă m-aș încumeta să definesc lirica Irinei Magierka, aș zice că este o alchimie a simțurilor ce recreează Universul, îl domesticește, transformându-l în argintul unei oglinzi transcendentale. Irina se scrie pe sine, revărsând, ca printr-o pâlnie, dinspre ea înspre lume, emoții puternice, care surprind realitatea în tentaculele unei abordări metafizice și o fixează spectaculos în imagini surprinzătoare pentru simțurile celui cu care intră în contact.” (Em Sava)

2. 

   5 out of 5

   Accente Culturale (proprietar verificat) – iunie 20, 2021

   Irina Magierka – de la trăirile poeziei, la poezia trăirilor

   Pentru Irina Magierka, toate drumurile au dus către şi au plecat de la Iaşi, venind mai din mijlocul Moldovei, o vreme profesând în nordul acesteia, iar de un timp locuind într-un oraş dintr-o altă ţară, mai precis în Germania – de semnalat, ca o curiozitate, dar cumva din zona ne-întîmplătoarelor coincidenţe, că, şi la Iaşi, şi unde este acum, subiectul acestor rânduri se situează pe acelaşi meridian, şi anume 47!
   De ce am ţinut să încep prin cu aceste detalii bio/geo/grafice? Pentru că era imposibil ca structura sa, caracterizată prin sensibilitate şi aplecare către frumos, să nu fie influenţată a se forma în acest fel, purtând pecetea oraşului aflat sub semnul dominant al liricii. Începând cu anii de liceu (perioadă în care a avut privilegiul de a-i număra printre dascăli pe delicat-romanticul poet Ioan Maftei-Flavus), şi continuând cu cei petrecuţi la Universitatea „Cuza”, nu se putea ca mireasma teilor, statuile Copoului, atmosfera – culturală, la propriu şi la figurat, să nu-şi pună amprenta pe cea care învăţa pentru a fi în slujba zeiţei Themis (deci pentru a aplica legea), dar, în secret şi în adâncul sufletului, sigur avea drept muză tutelară pe Euterpe, visând în versuri!
   Mai ales într-o cronică de întâmpinare – cum se doreşte a fi acest text -, în afara amănuntelor biografice este firesc, ba chiar obligatoriu, să se adauge, întru realizarea unui portret cât mai complet şi complex, fragmentele ce pot fi făcute publice din confesiuni. Precum acela în care Irina Magierka se auto-defineşte, subliniind că „nu am pretenţii de scriitor, sunt doar un om care scrie.”. Dar nu doar pentru sine; generozitatea, ca şi fasta intersectare cu poetul Valeriu Stancu ducând la metamorfoza în „om care este citit”, prin debutul, în 2002, cu volumul „Ecoul nerostitei rugăciuni”. A urmat o pauză destul de lungă – de acumulări calitative, de decantări, aş spune – şi apoi întoarcerea la mirabila ipostază de mărturisitoare ale celor simţite: în 2020, publică, într-o antologie a editurii Siono, povestirea „Savoarea de cireşe amare”, iar în acest an, sub aceeaşi egidă, cartea de poeme cu un titlu pe cât de sintetic, pe atât de elocvent – „Trăiri”.
   Dacă ar fi să amintesc doar două dintre reacţiile la ultima apariţie menţionată – „…o alchimie a simţurilor, ce recreează Universul (…), transformându-l în argintul unei oglinzi transcedentale”; „acest volum este modalitatea perfectă de redescoperi bucuria versurilor” – poate ar fi de ajuns pentru a caracteriza cartea. Numai că atenta ei lectură – ba chiar şi reveniri – relevă nenumărate alte nuanţe, profunzimi şi modalităţi de a parcurge pe cât de fascinantul, pe atât de dificilul drum de la trăirile poeziei, la poezia trăirilor.
   Aşa încât, pentru a face invitaţia la lectura volumului cât mai convingătoare, cât mai argumentată, trebuie (în sensul plăcut…) să adaug mărturisiri lirice despre trăiri. Am ales, în acest demers, poeme emblematice precum cele intitulate „Timpul” – „Eterna explicaţie pentru cum trăieşti…/ Îl iubeşti, te iubeşte!/ Îl urăşti, te urăşte!/ Îl trăieşti, te trăieşte!” -, „Adevăr” – „Istoria repetată mistificat,/ Martor tăcut al credinţei fiecăruia./ Noi?/ Simpli falsificatori.” -, „Fericire” – „Floarea de cireş/ Care te-a ales pe tine/ Spectator al trecerii ei/ În ninsori efemere…”-, şi, desigur, „Poezia” – „Un ocean de tandreţe/ Mistuit de mantia cerului,/ Dincolo de cuvinte,/ Către un val ritmat/ Într-un vers de sirenă…/ Niciun far la orizont,/ Doar versul de dragoste,/ Scânteind oglinzile apei…”.
   Indubitabil, Irina Magierka trece, prin această a treia apariţie editorială – dat fiind consistenţa acesteia, dar şi demonstrând consecvenţa preocupării de a (se) comunica – de la statutul de „om care scrie”, la acela de scriitor. Având drept principale calităţi originalitatea, sensibilitatea, inventivitatea şi, peste toate, bucuria de a scrie, ce ajunge, ca un ecou prelung şi binemeritat, să genereze altora bucuria de a citi. Şi mai am certitudinea că următoarea ei carte va demonstra, într-o şi mai mare măsură, afirmaţiile de mai sus. Pentru că autoarea s-a în/scris pe un drum fără de întoarcere şi, mai ales, mereu ascendent!

   Accente Culturale